VOCEA ROMÂNĂ DIN LUME

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Potopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, este un exemplu elocvent despre cât de mult poate fi prețuită Ortodoxia de către anumiți intelectuali din Occident.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard descinde dintr-o veche familie aristocratică franceză. Dealtfel o nobleţe spirituală, autentic creştină, i se poate citi pe chip şi în gesturi. Este profesor universitar de limbi clasice şi preot paroh al parohiei ortodoxe francofone Saint Germain și Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului.

După ce, în urmă cu aproape patruzeci de ani, a devenit ortodox în Biserica Ortodoxă Română, Părintele Marc-Antoine a vizitat adeseori România.

Copil fiind, l-am văzut pentru prima oară în anii ’80, slujind ca preot la Mânăstirea Antim din Bucureşti împreună cu duhovnicul său, Părintele stareț Sofian Boghiu. Chipul ascetic al acestui preot ortodox francez, care făcea eforturi să slujească în limba română și roșea de fiecare dată când se încurca, mi-a făcut o impresie puternică. Dar n-am îndrăznit atunci să-i vorbesc.

L-am revăzut și ascultat în 1990, vorbind la prima întâlnire organizată de Frăția Ortodoxă Română la București, când am avut și privilegiul unei prime convorbiri.

Apoi l-am citit în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, apărută în 1995 la Sibiu, pe care o publicase mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”.

Prin această carte, în care prezenta convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

Din 2001, când am creat emisunea L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, Biserica Ortodoxă astăzi, unica emisiune ortodoxă săptămânală din Paris, a cărei difuzare continuă la Radio Notre Dame în fiecare duminică, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard este invitatul meu preferat, mereu dispus să-mi acorde un interviu, cu amabilitatea și competența care-i sunt caracteristice.

Pe cei care înțelegeți limba franceză, vă invit să-l ascultați în emisiunile L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, disponibile pe site-ul emisiunii la adresa ortradio.free.fr .

Dar astăzi avem bucuria de a-l asculta vorbind în limba noastră, cu smerenie, eleganță și umor.

Părinte Marc-Antoine, pentru început vă rog să ne vorbiţi puţin despre dumneavoastră şi să ne spuneţi de ce aţi devenit creştin ortodox.

Cu un spirit de observație fin și duhovnicesc, bazat pe vasta sa cultură franceză și română, precum și pe experiența sa de viață ortodoxă autentică, preotul francez Marc-Antoine Costa de Beauregard ne-a prezentat esența spiritualității românești cu căldura inimii sale române.

Se cuvine așadar să punem la inimă cuvintele sale și să ne străduim ca, în țările unde locuim, să dăm mărturie prin viața noastră despre o civilizație românească a bunei cuviințe, a echilibrului duhovnicesc și a comuniunii persoanelor.

Invitatul meu de astăzi, domnul conferențiar doctor Viorel Ștefăneanu, predă literatură comparată și limba franceză la universitatea Paris Est.

S-a născut la începuturile instalării regimului comunist în România. Tatăl său, un profesor universitar cu studii de doctorat la Bordeaux, a fost considerat de noul regim ca fiind burghezo-moșier.
Fapt pentru care copilul Viorel și părinții săi au fost siliți să locuiască într-o singură cameră dintr-o casă naționalizată, unde baia și bucătaria erau comune pentru mai multe familii aflate în aceeași situație.

Înțelelegând din copilărie minciuna și alienarea promovate de sistemul totalitar comunist, tânărul Viorel Ștefăneanu a părăsit România în 1975.

Viorel Ștefăneanu

Ajuns, ca refugiat politic, la Paris, a descoperit aici un Occident paradoxal, diferit de ceea ce sperase când plecase de acasă în căutarea libertății.

L-am vizitat pe Viorel Ștefăneanu în studioul său modest de la parter, cu vedere spre o mică grădină ca un colțișor de rai. Am remarcat îndată, pe pereții camerei sale, numeroase icoane, și, așezate pe rafturi, multe cărți dar și vechi casete video cu filme ale marilor
cineaști ca Tarkovski, Dreier sau Bergman.

Aici, acest doctor în literatură comparată la Sorbona, mi-a prezentat perspectiva sa, de « ideologie comparată », asupra comunismului pe care l-a părăsit și capitalismului pe care l-a găsit în Franța.

L-am rugat pe Viorel Ștefăneanu să ne vorbească mai întâi despre motivele plecării sale din România.

Ajuns la Paris în urmă cu peste 30 de ani în căutarea libertății, Viorel Ștefăneanu, conferențiar doctor în literatură comparată, ne-a oferit o îndrăzneață privire comparativă asupra comunismului și capitalismului, două ideologii și sisteme politice pe care le-a
cunoscut bine, din proprie experiență.

Aș adăuga doar că, dincolo de gândirea unică și, respectiv, politicul corect, care le caracterizează, adevărata libertate este cea interioară, după cum ne-a încredințat acum două milenii Cel ce a zis : Adevărul vă va face liberi.

Vă invit să ascultați astăzi doi francezi care au îndrăgit cultura română și au învățat limba noastră pentru a o cunoaște mai îndeaproape: unicul episcop ortodox francez, P.S. Marc Nemțeanul și Părintele Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard.

Născut în 1958, la Paris, Marc Alric a absolvit Facultatea de Arhitectură şi Institutul de Urbanism din capitala Franței.

Descoperind Ortodoxia, a renunțat la cariera sa de arhitect parizian și a intrat în Mănăstirea Sihăstria din Moldova, unde a fost tuns în monahism în 1992 și a început să învețe limba română.

Apoi a fost hirotonit preot de către P.F. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, şi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi în anul 1995.

Întors în Franţa, a petrecut câţiva ani în Mănăstirea Sfântul Siluan de la Saint-Mars-en-Locquenay.

Din 2003 i-a fost încredinţată spre păstorire parohia ortodoxă francofonă Sfântul Iosif din Bordeaux.

A tradus în franceză volumul Arhimandritului Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, publicat în colecția Mari părinți duhovnici ai secolului XX a editurii L’Age d’Homme, în 2004.

După ce a fost propus de Mitropolitul Iosif și ales de Sfântul Sinod, în sâmbata luminată a anului 2005 Părintele Marc a fost hirotonit Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu titlul de Nemțeanul. Slujba a fost săvârșită, la Biserica românească Sfinții Arhangheli din Paris, de opt ierarhi români în frunte cu Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei.

Vestea hirotoniei întru episcop ortodox a parizianului Marc Alric de către ierarhii români a fost primită cu bucurie de toți ortodocșii francezi.

Astăzi, Episcopul vicar Marc Nemțeanul îl ajută pe Mitropolitul Iosif în păstorirea parohiilor ortodoxe române și franceze din Franța.

L-am rugat pe P.S. Marc să ne spună mai întâi cum a cunoscut credința ortodoxă.

Întâlnirea cu Biserica Ortodoxă Română le amintește francezilor de trecutul ortodox al țării lor, de Galia romană care a rodit mulți sfinți ai Bisericii universale.

P.S. Marc a devenit un ortodox galo-român și mulțumită sfaturilor prietenului său, un alt francez cu inimă română numit Marc, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Protopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Părintele Marc-Antoine a prezentat convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, pe care a publicat-o mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”. Prin această carte publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

L-am rugat pe Părintele Marc-Antoine să ne spună cum l-a cunoscut pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Cântările liturgice pe care le-ați ascultat au fost interpretate de corala parohiei ortodoxe francofone Saint Germain și Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului, al cărei paroh este Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard.

Numele său, Beauregard, semnifică “privire frumoasă”, așa cum este privirea celor doi galo-români cu o vastă cultură franceză și română, preotul Marc-Antoine și episcopul Marc Nemțeanul, asupra valorii spiritualității și civilizației românești.

Fie ca aceste mărturii ale unor francezi care și-au ales apartenența duhovniceasca la Biserica Ortodoxă Română să ne fie spre conștientizarea importanței tezaurului nostru strămoșesc.

Din mulțimea de martiri ai credinței și patriei noastre care s-au jertfit în închisorile comuniste, vă propun astăzi figura luminoasă a unui mare intelectual ortodox român : Mircea Vulcănescu.

Născut în 1904 la București, Vulcănescu a strălucit în numeroase domenii : a fost filosof, teolog, jurist, sociolog, economist, scriitor, publicist și pedagog.

Între anii 1925 și 1927, a făcut studii de specializare în drept și sociologie la Paris.

Întors în țară, Mircea Vulcănescu a fost Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu din 1941 până în 1944.

Titlul vestitei sale lucrări Dimensiunea românească a existenței definește bine modul de viață al acestui mare român, îndrăgostit de poporul său.

Dar comuniștii l-au condamnat în 1946 la opt ani de temniță grea ca dușman al poporului și criminal de război.

Ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus, a murit pe 28 octombrie 1952 în puşcăria de la Aiud, jertfindu-se pentru aproapele său.

Mircea Vulcănescu a fost evocat duminică, 22 mai, la Catedrala ortodoxă română Sfinţii Arhangheli din Paris, în cadrul primei conferinţe comemorative din seria intitulată Martor și dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste.

Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a deschis această seară de pomenire printr-un parastas în memoria marelui filosof creştin.

Comemorarea a continuat printr-o masă rotundă la care au participat Mitropolitul Iosif şi
cele două fiice ale filosofului: Alexandra Elisabeta de Hillerin – Vulcănescu şi Maria Ioana Vulcănescu.

Catedrala a fost plină de români, majoritatea tineri, dornici să descopere o personalitate remarcabilă a neamului românesc.

Înaltpreasfinţitul Iosif a subliniat asemănarea dintre cuvintele lui Mircea Vulcănescu înainte de moartea sa martirică, „Să nu ne răzbunați !”, și cuvintele Mântuitorului Hristos pe cruce, „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac !”.

Mediatorul conferinţei a fost Părintele Emilian Marinescu, consilier al Departamentului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

L-am rugat să ne spună mai întâi cum a luat naștere inițiativa organizării acestei conferințe comemorative consacrate lui Mircea Vulcănescu.

După conferință a urmat o agapă oferită de către familia Vulcănescu.

Apoi le-am invitat pe cele două surori, Alexandra și Maria, să ne evoce amintirea tatălui lor. S-au așezat una lângă alta pe o bancă în capela Catedralei române din Paris și s-au întors în timp pe vremea când erau două copile, Sandra și Măriuca, fascinate de părintele lor drag. Astfel s-au completat una pe alta frățește, într-o evocare mai caldă și mai emoționantă decât cea de la masa rotundă, unde au fost impresionate de publicul atât de numeros.

Întâi i-am dat cuvântul sorei mai mari, Sandra Vulcănescu.

Așadar, Mircea Vulcănescu, cel ce strălucise ca universitar și ca membru al guvernului României, și-a asumat cu smerenie crucea umilinței și suferinței în temnițele comuniste. Acolo s-a asemănat jertfelnic atât de mult Celui răstignit încât fostul său coleg de celulă, Frățescu, mărturisea tuturor: „El a fost Hristosul meu”. Viața în Hristos a martirului Mircea a strălucit în neagra închisoare până la sfârșit, prin jerfa de sine pilduitoare și prin ultimele sale cuvinte „Să nu ne răzbunați!” inspirate de rugăciunea Mântuitorului pe cruce „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!”.

Vă propun astăzi întâlnirea cu doi români care încearcă să strângă legăturile dintre cei plecați departe și țară.
Înainte de prezentarea Silviei Kerim, cunoscuta scriitoare de povești pe care le editează în cărți bilingve pentru copiii din diaspora română, vă voi prezenta pe cel care sprijină această inițiativă.

Valentin Eugen Dăianu, directorul Smith&Smith, călătorește adesea între Bucuresti, Torino si Castelion, unde se află principalele sale birouri.
Smith&Smith asigură de 10 ani transferul banilor pe care românii din diaspora îi trimit periodic acasă, sursă de oxigen esențială pentru viața economiei românesti.
Potrivit cifrelor publicate de Banca Națională a României, numai în anul 2008 românii din străinătate au alimentat economia țării noastre cu 8 miliarde de euro.
Chiar dacă, pe fondul recesiunii economice, s-a înregistrat o scădere până la 6,7 miliarde de euro în 2009, aceste cifre continuă să indice importanța fără precedent în istorie pe care o are pentru țară diaspora română actuală.

Cea mai mare comunitate românească din diaspora se află în Italia. Cei peste 1.100.000 de români constituie aici cea mai importantă minoritate națională si principala comunitate ortodoxă, organizată deja în 120 de parohii.
Pentru prima dată, după aproape un mileniu de la marea schismă din 1054, un episcop ortodox are sediul la Roma : este vorba despre Prea Sfintitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a doua Biserică din acestă țară, după Biserica Romano-Catolică.
La Roma, capitala latinității de unde provine, etimologic, și numele țării noastre, a fondat Valentin Dăianu primul său centru comercial, cultural și social. Când a numit acest centru La Strada, s-a gândit, nu atât la celebrul film al maestrului Fellini, cât la faptul că este un cuvânt înțeles atât de români cât si de italieni, care spune ceva despre condiția de « homo viator », om călător, a celui aflat în diaspora.
Centrul La Strada din strada Ciconvallazione Nomentana, numărul 530, găzduiește diferite activități care-i ajută pe români să-și păstreze și să-și cultive identitatea lor națională.

Întâlnirea cu doamna Silvia Kerim trezește dorul de meleagurile copilăriei pe care ne-a încălzit-o cu poveștile și spectacolele sale pentru copii.
În septembrie a primit un premiu, decernat de juriul internațional IBI care se ocupă de cărțile pentru copii, pentru cartea sa O poveste cu nouă povești. Premiul pe care l-a primit la Santiago de Compostela o confirmă ca pe una dintre cele mai importante personalități din lume care înfrumusețează universul fascinant al celor mici.
Faptul că o româncă a fost astfel onorată în Spania este important și pentru imaginea celor peste un milion de români care trăiesc în această țară, constituind a doua comunitate ca mărime din diaspora română.

Silvia Kerim m-a invitat în casa părintească din Bucuresti, plină de pisici, păpuși și povești. Și-a denumit cu tandrețe frumoasa casă Parfumeria pentru că se află pe strada Parfumului. Acolo am înteles mai bine de ce cuvântul « acasă », atât de drag nouă celor ce traim departe de țară, provine în română de la « casă », ceea ce nu e cazul cu expresia franceză « chez soi », de exemplu.
Mi-a prezentat cu bucurie mai întâi păpușa pelerin pe care tocmai o adusese de la Santiago de Compostela, cel mai vechi și mai important centru de pelerinaj din Occident, înainte să-mi arate cu mândrie diploma primită acolo.
Apoi mi-a evocat povești veselele sau triste, imaginate sau adevărate, pentru copii sau pentru oameni mari.
Poveștile pentru cei mici mi le-a prezentat în ediții bilingve pregătite pentru a-i ajuta pe copiii din diaspora română să-și învețe mai bine limba maternă plecând de la limbile țărilor unde s-au născut : engleză pentru O poveste cu nouă povești, franceză pentru Povestea lui Moș Crăciun si italiană pentru povestea cu pisica Puf, carte pe care a lansat-o la Centrul românesc La Strada din Roma.
Dar a scris și povești pentru cei mari, cum este povestea tristă si adevărată a distrugerii bisericilor și caselor din București în vremea regimului comunist, când s-a temut pentru soarta propriei sale case, istorie relatată în cartea Vedere din Parfumerie.
Silvia Kerim evocă povestea bogatei sale vieți pe care o trăiește ca în povești, între Occidentul de unde tocmai s-a întors cu păpușa-pelerin din Santiago de Compostela, și Orientul unde se pregătește să plece în vestă anti-glonț la Bagdad.

De când marele Caragiale a scris în versuri o Petiție către guvern si până în vremea noastră când o cântă maestrul Tudor Gheorghe a trecut mai mult de un secol.
Ascultându-o, este lesne de remarcat că pare foarte actuală, că situația pare să se repete în țară, între lefegii și bugetari, între suprimări și tăieri.
Dar mai important mi se pare faptul că românii au știut să supraviețuiască, în momentele cele mai grele din istoria lor, și prin umorul lor caracteristic, căruia nenea Iancu i-a dat cea mai înaltă expresie.

Calitatea și actualitatea umorului românesc mi-au fost confirmate recent la Palatul Garnier din Paris, cea mai frumoasă Operă din Europa.

Noua stagiune a fost deschisă de opera bufă Italianca la Alger de Rossini, spectacol în regia maestrului Andrei Șerban, unul dintre cei mai mari artiști ai diasporei române și ai României. Am apreciat maniera sa originală și reușită de a actualiza povestea italiencei.

Umorul savuros al lui Șerban era amplificat și de costumele si decorurile realizate tot de o româncă, Marina Drăghici, care asezase pe capul caimacanului Taddeo o căciulă uriașă asemenea celor purtate de boierii români înainte de a trece la moda franțuzească. Și în distributie se afla o româncă : Zulma era interpretată de Cornelia Oncioiu.

Aplaudată cu mult entuziasm de publicul francez, această parodie a Algerului otoman, în care tiranul turc Mustafa este batjocorit și îmblânzit de o italiancă, s-a evidentiat prin umor, finețe și autenticitate grație colaborării artiștilor români. Pentru că, din istoria poporului român care a avut multă vreme de-a face cu turcii, ei știu despre Imperiul otoman detalii necunoscute în Occident chiar și de istorici.

Reușita acestui spectacol din splendidul palat al Operei Nationale din Paris este un exemplu despre felul specific al românilor, care excelează în domeniul lor, de a fi sare a pământului, îmbunătățind gustul unor vestite specialități de pe meleaguri străine.

Parohia Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva din Paris este prima parohie înființată de IPS Părinte Mitropolit Iosif după ce a fost hirotonit arhiepiscop în capitala Franței.
De 11 ani, de când mă aflu la Paris și m-am atașat de această parohie, ea este găzduită în cripta monumentalei biserici Saint Sulpice, a doua ca mărime din capitală după catedrala Notre Dame.

Cripta a fost adaptată cultului ortodox prin amplasarea unui iconostas sculptat în lemn, adus de Mitropolitul Iosif din Maramureșul său natal, pe care sunt așezate icoanele împărătești dăruite, împreună cu un veșmânt al Cuvioasei Parascheva, de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel pe vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
În această parohie există un spirit de familie întreținut și prin mica gustare, cu ceai sau cafea, servită duminica după Sfânta Liturghie, în jurul căreia credincioșii români veniți din diferite regiuni ale țării, majoritatea studenți, dar și cei francezi, au ocazia să discute și să se cunoască mai bine.
Parohia are două hramuri: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Iașului, și Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului, o fecioară care a trăit aici în secolul al V-lea.
Cuvioasa Parascheva a fost prăznuită mai întâi în ziua pomenirii ei, joi, 14 octombrie, printr-o Sfântă Liturghie săvârșită la ora 7 dimineata, pentru a permite credincioșilor să meargă apoi la servici.
Dar hramul parohiei a fost sărbătorit sâmbătă pentru a putea participa preoți și credinciosi de la toate cele cinci parohii ortodoxe românești si trei parohii ortodoxe franceze din regiunea pariziană care fac parte din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.
După ce Sfânta Liturghie a fost savârșită în prezența Mitropolitului Iosif, corala parohiei, intitulată Carmina Romana, a interpretat cântece din repertoriul coral liturgic românesc.
Apoi numeroșii participanti au fost poftiti la o masă traditională românească pregătită de membrii ai parohiei. Credincioșii români originari din mai toate regiunile țării și din Basarabia, precum și cei francezi, greci, sârbi și ruși, s-au bucurat de praznicul Sfintei Parascheva cu bucate românești si vin franțuzesc.
La ceas de sărbătoare, am stat de vorbă cu preotul paroh Răzvan Ionescu, originar din București, și cu un membru al parohiei, matematicianul Gabriel Turinici, originar din Iași.
Amândoi predau în mediul universitar parizian.
Părintele Răzvan, doctor în inginerie biomedicală, pregătește actualmente o teză de doctorat despre relația dintre teologie și știintă.
Gabriel Turinici este profesor de matematică aplicată și director al departamentului de matematică și informatică la universitatea Paris Daufine.

Troparul pe care l-ați ascultat mai întâi în română, a fost cântat de un grup de tineri din Paris care ne-am reunit pentru a prezenta cântece românești la un concert de muzică liturgică ortodoxă susținut la biserica Sainte Croix des Armeniens din capitala Franței.

Același tropar l-ați ascultat apoi așa cum a fost interpretat la acest concert de corala Sfântul Siluan, singura formație de muzică psaltică în limba franceză din Paris. Formată din francezi, români, libanezi și greci, corala Sfântul Siluan dă răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârșită în franceză o dată pe lună, sâmbăta, la parohia Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva din Paris.

Săptămâna aceasta s-a împlinit un an de când am lansat pe undele Radio Trinitas Vocea română din lume.

Cu acest prilej aniversar vă propun astăzi să ne amintim de prima ediție a emisiunii.

În această nouă emisiune vă propun să ascultați români care, deși trăiesc în Occident, și-au păstrat identitatea lor culturală și spirituală românească. Ei nu și-au uitat patria mamă și reprezintă cu cinste România în țările unde locuiesc. Fie că lucrează în domeniul spiritual, cultural, știintific sau economic, aceștia oferă lumii o imagine frumoasă a poporului român. Ei ne împărtășesc experienta lor, care este interesantă atât pentru românii din țară cât și pentru cei din diaspora.

Dar mai întâi câteva cuvinte despre istoria diasporei noastre.

Prima comunitate românească din Occident a luat naștere când tineri boieri din Valahia și Moldova au venit la studii în capitala Franței. Centrul acestei comunități este, încă din secolul al XIX-lea, Biserica ortodoxă românească Sfinții Arhangheli, astăzi catedrală mitropolitană, situată în inima Parisului, în cartierul latin, pe malul stâng al Senei.
Biserica românească din Paris a fost adăpost și multor exilați politici, nevoiți să-și părăsească țara din cauza regimului comunist, care erau, până la sfârșitul anilor ’80, cei mai numeroși membrii ai diasporei.
Dar în ultimii 10, 20 de ani milioane de români, nevoiți acum de motive economice, au luat calea exilului, pentru a lucra în țările din Occident. Iar criza economico-financiară actuală continuă să amplifice acest fenomen fără precedent.
Pentru prima oară în istorie, românii au o diasporă atât de mare și atât de importantă pentru țară. Banii pe care cei plecați îi trimit periodic acasă reprezintă o sursă de oxigen esențială pentru viața economiei românești.
Dar acestă diasporă este foarte recentă și românii încă învață cum trebuie organizate comunitățile lor pentru a-și mentine unitatea, a-și afirma drepturile și a-și păstra identitatea românească.

Cea dintâi instituție care s-a implicat activ în organizarea diasporei a fost Biserica Ortodoxă Română. Parohia a fost de cele mai multe ori prima care i-a reunit într-o comunitate pe românii risipiți într-o țară străină.
Am considerat firesc, așadar, să-l invit în prima emisiune pe IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.