Invitatul meu de astăzi, domnul conferențiar doctor Viorel Ștefăneanu, predă literatură comparată și limba franceză la universitatea Paris Est.
S-a născut la începuturile instalării regimului comunist în România. Tatăl său, un profesor universitar cu studii de doctorat la Bordeaux, a fost considerat de noul regim ca fiind burghezo-moșier.
Fapt pentru care copilul Viorel și părinții săi au fost siliți să locuiască într-o singură cameră dintr-o casă naționalizată, unde baia și bucătaria erau comune pentru mai multe familii aflate în aceeași situație.
Înțelelegând din copilărie minciuna și alienarea promovate de sistemul totalitar comunist, tânărul Viorel Ștefăneanu a părăsit România în 1975.
Ajuns, ca refugiat politic, la Paris, a descoperit aici un Occident paradoxal, diferit de ceea ce sperase când plecase de acasă în căutarea libertății.
L-am vizitat pe Viorel Ștefăneanu în studioul său modest de la parter, cu vedere spre o mică grădină ca un colțișor de rai. Am remarcat îndată, pe pereții camerei sale, numeroase icoane, și, așezate pe rafturi, multe cărți dar și vechi casete video cu filme ale marilor
cineaști ca Tarkovski, Dreier sau Bergman.
Aici, acest doctor în literatură comparată la Sorbona, mi-a prezentat perspectiva sa, de « ideologie comparată », asupra comunismului pe care l-a părăsit și capitalismului pe care l-a găsit în Franța.
L-am rugat pe Viorel Ștefăneanu să ne vorbească mai întâi despre motivele plecării sale din România.
Ajuns la Paris în urmă cu peste 30 de ani în căutarea libertății, Viorel Ștefăneanu, conferențiar doctor în literatură comparată, ne-a oferit o îndrăzneață privire comparativă asupra comunismului și capitalismului, două ideologii și sisteme politice pe care le-a
cunoscut bine, din proprie experiență.
Aș adăuga doar că, dincolo de gândirea unică și, respectiv, politicul corect, care le caracterizează, adevărata libertate este cea interioară, după cum ne-a încredințat acum două milenii Cel ce a zis : Adevărul vă va face liberi.
BONNE ANNEE 2014 ! LA MULTI ANI FERICITI !
Iti doresc toate cele cuvenite in acest inceput de an nou.
Te-am sunat de multe ori,dar nu te-am gasit la telefon.
La adunarile Bisericii Romane care se tin la Paris în fiecare an, nu te-am putut întalnii.
Mi-ar fii facut placere.
Te-am sunat si ti-am lasat un mesaj, dar probabil ca nici acest mesaj nu ti-a parvenit.
Urmaresc cele scrise de tine in revista Apostolia si ma bucura faptul ca unul din fostii nostrii colegi s-a nevoit in cunoasterea profunda a tainelor crestinatatii ortodoxe.
Vorbeam adesea cu dragul nostru Sergiu Dinculescu, pe care boala nimicitoare l-a doborat acum cativa ani. Traia in Garmania.
I-am spus ca-ti citesc articolele si cu umorul lui deosebit se minuna de cele facute si scrise de “Vioara”.
Ma vad din cand in cand cu Cezarina Costache, atunci cand trec pe la Barcelona, cu Antoaneta Gheorghiu, atunci cand trec pe la München, unde traia si Sergiu altadata.
Sunt in Franta, la Montpellier de 20 de ani. Am plecat in 1990 cu un post de profesor la o scoala canadiana de arte cu una din sucursale la Casablanca.
In 1994, dupa decesul sotului meu (la Paris), am ajuns si noi in Franta, unde continuam sa facem ceea ce se poate face intr-un oras de provincie.
Am reluat înca 6 ani de studii aici si în afara de o licenta in Arte Plastice, am continuat si in Istoria artelor ajungand pana la doctorat. M-am oprit, deoarece predam si la Facultatea Paul Valéry de aici si la o scoala privata si nu-mi ajungea timpul pentru a continua cele dorite.
Suntem la biserica Sfantul Andrei de la Montpellier, avem preot roman de la Botosani (Mihai Terrier, de origine franceza, ca si mine, tot dupa tata).
Peste tot am avut biserici ortodoxe, dar sa putem avem biserica noastra romana, este un dar din Cer.
Actualul meu sot, Jean Pierre Dugas, este ortodox, de rit vechi, de vechiul calendar.
Este doct in materie de scrieri spirituale, vietile Sfintilor Parinti, face studii comparative privind excusiv ortodoxia.
Mi-ar face placere daca m-ai putea contacta si in limita posibilului daca ne-ai putea face si o vizita aici.
Apartamentul nostru este destul de mare si ai fii bine venit la noi cand doresti. Telefonul nostru fix: 04 67 99 91 87, iar portabilul meu: 06 43 28 43 69.
Iti doresc realizari in tot ceea ce doresti sa intreprinzi in acest nou an.
Numai bine,
Doamne ajuta !
Doina