VOCEA ROMÂNĂ DIN LUME

Vă propun astăzi o prezentare a istoriei Catedralei ortodoxe române Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din Paris, în dialog cu Părintele paroh Constantin Târziu.

Situată în inima Parisului, în cartierul latin, aproape de Sorbonna, prima universitate din Europa, și de Catedrala catolică Notre Dame, prima catedrală gotică din lume, Catedrala ortodoxă română este cea mai veche biserică din capitala Franței unde Ortodoxia și-a aflat adăpost.

Pentru că istoria bisericii de pe strada Jean de Beauvais, numărul 9 bis, din al cincilea arondisment al Parisului, a început încă din secolul al XIV-lea.

În anul 1374, regele Franței Carol al V-lea a întemeiat această biserică gotică, numită atunci capela Sfântul Evanghelist Ioan a colegiului Beauvais, doar la câteva decenii după ce, la celălalt capăt al Europei, domnitorii Basarab I și Bogdan I întemeiaseră cele două principate române, Valahia și Moldova.

După o jumătate de mileniu, în 1882, un alt Carol, primul rege al României, a cumpărat biserica, aflată în cartierul universitar, pentru parohia ortodoxă română din Paris, ai cărei membrii erau în majoritate studenți. Pentru că tot mai mulți tineri boieri români veneau la studii în capitala Franței încă de pe la începutul secolului al XIX-lea.

Desigur, interiorul sfântului lăcaș a fost adaptat pentru a corespunde cultului ortodox. Altarul și naosul au fost, în același timp, separate și unite printr-un iconostas sculptat în lemn prețios, de o frumoasă factură neo-gotică, inspirată de stilul arhitectural gotic al edificiului.

Acesta este încununat cu o cruce fleurdelis-ată, adică având la capetele brațelor câte o floare de crin, simbolul monarhiei franceze, la origine un simbol occidental al fecioriei Maicii Domnului, numită aici Doamna noastră, Notre Dame, și considerată a fi ocrotitoare a Franței. Crucea originală amintește discret peste veacuri de ctitorirea bisericii de către regele Franței, Carol al V-lea.

De atunci, vechea capelă catolică franceză a devenit biserica ortodoxă română Sfinții Arhangheli.

Astfel, în această biserică din cartierul latin, s-au întâlnit culturile celor două popoare de origine latină, francez și român, unul din Occidentul și celălalt din Orientul Europei creștine.

Dar în anul 1948, ca reacție la instalarea forțată a comunismului în România, Biserica română din Paris s-a despărțit de Patriarhia Română, refuzând orice legătură cu statul comunist persecutor al creștinilor.

Astfel ea a devenit biserica exilului românesc, adăpost al multor refugiați politici, victime ale regimului comunist, care erau, până la sfârșitul anilor ’80, cei mai numeroși membrii ai diasporei.

În această perioadă dificilă, la biserica română din Paris puteau fi întâlnite toate marile personalități pe care România le-a dat culturii franceze : Virgil Gheorghiu slujea ca preot, Constantin Brâncuși cânta la strană, George Enescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade și chiar Emil Cioran participau la slujbe, iar viitorul ieromonah Rafail Noica descoperea aici Ortodoxia.

Sfântul Arhiepiscop rus din exil Ioan Maximovici slujea, într-o capelă a bisericii române, pentru parohia de exilați sârbi găzduită aici cu ospitalitate de comunitatea românească.

După hirotonia tânărului ieromonah Iosif Pop ca arhiepiscop la Paris, în anul 1998, a început o apropiere între parohia Sfinții Arhangheli și Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. IPS Iosif a hirotonit doi preoți pentru această parohie.

În duminica de 25 noiembrie 2007, parohia Sfinții Arhangheli a sărbătorit a 125-a aniversare a cumpărării bisericii române din Paris de regele României Carol I și a 115-a aniversare a târnosirii ei de către episcopul Inochentie Ploieșteanu.

Era pentru a treia oară când Mitropolitul Iosif concelebra aici cu Arhiepiscopul Nataniel al diocezei românești din Biserica Ortodoxă a Americii, căreia aparținea canonic această parohie începând cu anul 2000.

La sfârșitul Liturghiei, IPS Iosif a citit mesajul Prea Fericitului Părinte Daniel, noul Patriarh al României, în care acesta cerea iertare și ierta pentru toate neajunsurile și întristările din relațiile între Biserica Ortodoxă Română și această comunitate din diaspora în perioada regimului comunist.

Mesajul patriarhal atât de așteptat a emoționat până la lacrimi episcopi, preoți și credincioși, într-un moment unic de împăcare. 

Iertarea sinceră reciprocă a dus la împăcarea definitivă, în 10 mai 2009, când adunarea generală extraordinară a Bisericii române din Paris a decis în unanimitate să treacă în jurisdicția Mitropolitului Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale.

Asfel a fost vindecată rana despărțirii Bisericii exilului românesc de Biserica mamă, Patriarhia Ortodoxă Română.

Cu adevărat, în această vreme marcată de ură și învrăjbire, faptul de a regăsi unitatea după o despărțire de peste 60 de ani a fost totodată eveniment istoric și miracol.

Un eveniment care a deschis o nouă pagină în istoria bisericii ortodoxe române din Paris, devenită catedrală mitropolitană.

Reunirea vechii și noii diaspore, a refugiaților polititici, exilaților economici și studenților, a întărit comunitatea românească, cea mai mare comunitate ortodoxă din Franța, cu peste 50 de parohii și 9 mănăstiri.

Reprezentați în mozaicul din arcada gotică de deasupra porții catedralei ortodoxe române, Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, Mai Marii Voievozi ai oștilor cerești, ocrotesc și astăzi unitatea românilor din Paris.

L-am rugat pe Părintele paroh Constantin Târziu să ne evoce câteva personalități și momente importante din istoria catedralei ortodoxe române din Paris.    

Cântările liturgice au fost interpretate de grupul psaltic Stavropoleos din București, care a fost invitat în mai multe rânduri să cânte la Catedrala ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris.

Vă invit astăzi la întâlnirea rarisimă cu un secol de viață.

Aici în Franța, în țara cu cei mai mulți centenari din Europa, unul dintre aceștia este român.

Maestrul Teodor Cosma a împlinit vârsta de o suta de ani pe 7 august 2010.

Dar povara anilor, adunați de-a lungul celui mai frământat veac din istorie, nu l-a lipsit nici de luciditate, nici de umor, nici de bună dispoziție.

A trăit jumătate din secolul său de viață în România și jumătate în Franța.

În casa părintească din București, copilul Teodor descoperea bucuria de a cânta la pian în anul marii uniri.

A absolvit Facultatea de drept din Paris, apoi Conservatorul de muzică din București și Ecole normale de musique din Paris.

La București, tânărul Teodor, numit de-acum și Teddy, a condus Jazzul Radio în anii ’30, a fost director al Teatrului Alhambra în anii ’40, a fondat și dirijat orchestra Electrecord în anii ’50. Devine asfel celebru ca un jazzman autentic, cunoscut și pentru improvizațiile sale la pian într-un stil personal.

Insist asupra carierei lui Teodor Cosma pentru că, în modestia lui, maestrul a preferat să-mi vorbească despre sucesele fiului său Vladimir Cosma, care a devenit cel mai celebru compozitor de muzică de film din Franța și pentru că are un tată plin de talent muzical și pedagogic.

L-am vizitat pe maestrul centenar, însoțit de Părintele diacon Viorel Nedelcu, de la Catedrala română din Paris, de care-l leagă o prietenie de suflet.

Teodor Cosma locuiește într-un apartament spațios, situat în cartierul select dintre Sena și bulevardul Champs Elysées. Pe un perete se află încă, la loc de cinste, afișul concertului său de la Moscova, unde a obținut cu orchestra Electrecord premiul întâi și medalia de aur la Festivalul Tineretului din URSS, în 1957.

Tocmai prânzise, invitat de fiul său Vladimir, și se întorcea sprinten acasă.

Ne-a întâmpinat cu rugăciunea lui Iisus înlocuind ultimul cuvânt păcătosul, prin dobitocul, într-o manieră de umor și autoironie care îi este specifică, așa cum aveam să înțeleg de-a lungul acestui interviu.

M-am așezat pe canapea, alături de paradoxala siluetă măruntă a monumentului secular.

L-am rugat pe maestrul Teodor Cosma să ne evoce mai întâi începuturile vieții sale centenare.   

Ați ascultat primul cântec compus de copilul Vladimir Cosma la București în 1957, anul în care tatăl său Teodor, care-l interpretează aici împreună cu orchestra Electrecord, primea medalia de aur la Moscova.

Cel care considera la început că paternitatea este o situație nenorocită, își va sacrifica propria carieră, consacrându-și viața reușitei fiului său. Ajuns în Franța, Teodor Cosma trăiește, depășind secolul, însuflețit de succesele copilului său de care se temea, înainte de a-l cunoaște, că n-o să-l lase să trăiască.

Acest secol de experiență de viață ne dă o pildă, așadar, despre importanța de a permite copilului să se nască și de a-l naște și prin educație, pentru că el poate fi pentru părinții săi o șansă de împlinire și prelungire a vieții.

Educația este cu atât mai necesară în această vreme a relativismului în care nimic nu mai este de la sine înțeles ca altădată: nici limba, nici credința, nici patria, nici măcar heterosexualitatea.

Atenție, însă, la ce amintire lasă părinții copilului, care-i poate caracteriza uneori, și nu doar la o sută de ani, printr-un singur cuvânt: tata sever, mama muzicantă.

Am pus capăt interviului de teamă că l-am obosit prea mult pe maestrul centenar. Dar Teodor Cosma m-a condus în camera alăturată unde mi-a cântat la pian exact cântecele despre care-mi vorbise. Astfel, am putut să împodobesc cu ele această emisiune.

Am fost cucerit de verva și buna dispoziție a băiatului de o sută de ani care vorbește fluent, glumește și cântă. Într-o stare ca asta parcă merită să trăiești un secol.

La plecare, l-am îmbrățișat pe maestru, zicându-i în glumă că sper ca longevitatea să fie molipsitoare, dar nădăjduind să i se împlinească dorința sa fără margini, cât mai curând.

Pentru că, dacă perspectiva unei vieți îndelungate este atrăgătoare, cu cât mai mult este făgăduința unei vieți veșnice.

Vă invit să ascultați astăzi doi francezi care au îndrăgit cultura română și au învățat limba noastră pentru a o cunoaște mai îndeaproape.

Evocarea unei perspective occidentale asupra culturii române este cu atât mai actuală cu cât ieri, la 15 ianuarie, a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Culturii Naționale, cu prilejul aniversării a 161 de ani de la nașterea poetului nostru național Mihai Eminescu. Această sărbătoare a fost instituită prin lege la inițiativa Academiei Române, în special a academicianului Eugen Simion.

"Ziua lui Mihai Eminescu - Ziua Culturii Naționale" în Aula Academiei Române

Manifestarea “Ziua lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale” a reunit ieri în Aula Academiei Române academicieni, oameni de cultură și deputați care au promovat legea privind noua sărbătoare națională.

Ziua Culturii Naționale la Academia Română

Vă propun așadar această emisiune ca un omagiu adus culturii noastre naționale de ziua ei, prin mărturia unor francezi de marcă iubitori ai spiritualității române : unicul episcop ortodox francez, P.S. Marc Nemțeanul și Părintele Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard.

Născut în 1958, la Paris, Marc Alric a absolvit Facultatea de Arhitectură şi Institutul de Urbanism din capitala Franței.

Descoperind Ortodoxia, a renunțat la cariera sa de arhitect parizian și a intrat în Mănăstirea Sihăstria din Moldova, unde a fost tuns în monahism în 1992 și a început să învețe limba română.

Apoi a fost hirotonit preot de către P.F. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, şi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi în anul 1995.

Întors în Franţa, a petrecut câţiva ani în Mănăstirea Sfântul Siluan de la Saint-Mars-en-Locquenay.

Din 2003 i-a fost încredinţată spre păstorire parohia ortodoxă francofonă Sfântul Iosif din Bordeaux.

A tradus în franceză volumul Arhimandritului Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, publicat în colecția Mari părinți duhovnici ai secolului XX a editurii L’Age d’Homme, în 2004.

După ce a fost propus de Mitropolitul Iosif și ales de Sfântul Sinod, în sâmbata luminată a anului 2005 Părintele Marc a fost hirotonit Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu titlul de Nemțeanul. Slujba a fost săvârșită, la Biserica românească Sfinții Arhangheli din Paris, de opt ierarhi români în frunte cu Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei.

Vestea hirotoniei întru episcop ortodox a parizianului Marc Alric de către ierarhii români a fost primită cu bucurie de toți ortodocșii francezi. 

Astăzi, Episcopul vicar Marc Nemțeanul îl ajută pe Mitropolitul Iosif în păstorirea parohiilor ortodoxe române și franceze din Franța.

L-am rugat pe P.S. Marc să ne spună mai întâi cum a cunoscut credința ortodoxă.

Întâlnirea cu Biserica Ortodoxă Română le amintește francezilor de trecutul ortodox al țării lor, de Galia romană care a rodit mulți sfinți ai Bisericii universale.

P.S. Marc a devenit un ortodox galo-român și mulțumită sfaturilor prietenului său, un alt francez cu inimă română numit Marc, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Protopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Părintele Marc-Antoine a prezentat convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, pe care a publicat-o mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”. Prin această carte publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

L-am rugat pe Părintele Marc-Antoine să ne spună cum l-a cunoscut pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Cântările liturgice pe care le-ați ascultat au fost interpretate de corala parohiei ortodoxe francofone Saint Germain și Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului, al cărei paroh este Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard.

Numele său, Beauregard, semnifică “privire frumoasă”, așa cum este privirea celor doi galo-români cu o vastă cultură franceză și română, preotul Marc-Antoine și episcopul Marc Nemțeanul, asupra valorii spiritualității și civilizației românești.

Fie ca aceste mărturii ale unor francezi care și-au ales apartenența duhovniceasca la Biserica Ortodoxă Română să ne fie spre conștientizarea importanței tezaurului nostru strămoșesc.

Bun găsit tuturor la Vocea română din lume, o emisiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Sunt Bogdan Florin Vlaicu și vă invit să o ascultați astăzi pe violonista Diana Cazaban din Paris, care, pe strune de cuget și suflet, ne va interpreta relația dintre muzica simfonică și spiritualitatea creștină, în lumina experienței sale de 27 de ani de exil.

În România, după ce a absolvit conservatorul din București, a obținut, doi ani la rând, premiul întâi la concursul național de muzică de cameră.

Ajunsă în Franța, doamna Diana Cazaban a intrat, ca vioara întâi, în prestigioasa orchestră simfonică Lamoureux. Împreună cu această cea mai veche orchestră franceză, susține și astăzi concerte în diferite orașe din Europa.

Totodată este profesoară de vioară la Schola Cantorum, una dintre primele școli de muzică din Paris, situată într-o veche abație benedictină din apropierea cartierului latin.

Se ocupă de formarea tinerilor muzicieni și în cadrul orchestrei simfonice a universității Sorbona din Paris.

Ne va evoca astăzi și memoria soțului său, compozitorul Costin Cazaban, care a trecut în veșnicie în urmă cu un an și jumătate.

Am rugat-o pe Diana Cazaban să ne vorbească mai întâi despre începutul exilului său parizian.

Bun găsit la emisiunea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale.

Sunt Bogdan Florin Vlaicu și vă doresc tuturor un an 2011 plin de bucurii și roade duhovnicești pe drumul spre mântuire.

De la debutul său, vreme de trei luni, această emisiune s-a numit Vocea diasporei române.

Dar s-au ridicat voci în cadrul mitropoliei noastre care consideră că termenul « diasporă » nu mai este potrivit cu realitatea complexă a Ortodoxiei românești din lume. În diferite țări, persoane și comunități de alte origini etnice și confesionale descoperă și acceptă credința ortodoxă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, numeroase parohii ortodoxe franceze fac parte din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale. Dacă putem spune că acești francezi aparțin Bisericii Ortodoxe, ba chiar Ortodoxiei românești, mai ales în situația în care vorbesc limba română, ei nu fac parte din diaspora română.

Așadar, cuvântul « diaspora », provenind din limba greacă unde semnifică « diseminare » sau « împrăștiere », este cel puțin limitativ pentru subiectul acestei emisiuni.

Iată de ce, la acest timp de preschimbare a anului, am decis să preschimb și titlul acestei emisiuni în Vocea română din lume.

Dar atât genericul muzical, extras din prima Rapsodie română a lui George Enescu, cât și conținutul emisiunii rămân neschimbate.

Așa cum spuneam, există și oameni care, fără a se naște din părinți români, îndrăgesc atât de mult spiritualitatea românească încât devin români ortodocși în duh.

Un astfel de om este Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Potopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Dacă în emisiunile precedente v-am prezentat români care reprezintă cu cinste România și diaspora noastră în țările unde locuiesc, cred că este intreresant să aflăm astăzi ce crede despre spiritualitatea românească un francez care a ales s-o cunoască și să se împărtășească dintr-ânsa într-un mod pilduitor pentru toți românii.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard descinde dintr-o veche familie aristocratică franceză. Dealtfel o nobleţe spirituală, autentic creştină, i se poate citi pe chip şi în gesturi. Este profesor universitar de limbi clasice şi preot paroh al parohiei ortodoxe francofone Saint Germain et Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului.

După ce, în urmă cu aproape patruzeci de ani, a devenit ortodox în Biserica Ortodoxă Română, Părintele Marc-Antoine a vizitat adeseori România.

Copil fiind, l-am văzut pentru prima oară în anii ’80, slujind ca preot la Mânăstirea Antim din Bucureşti împreună cu duhovnicul său, Părintele stareț Sofian Boghiu. Chipul ascetic al acestui preot ortodox francez, care făcea eforturi să slujească în limba română și roșea de fiecare dată când se încurca, mi-a făcut o impresie puternică. Dar n-am îndrăznit atunci să-i vorbesc.

L-am revăzut și ascultat în 1990, vorbind la prima întâlnire organizată de Frăția Ortodoxă Română la București, când am avut și privilegiul unei prime convorbiri.

Apoi l-am citit în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, apărută în 1995 la Sibiu, pe care o publicase mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”.

Prin această carte, în care prezenta convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

Din 2001, când am creat emisunea L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, Biserica Ortodoxă astăzi, unica emisiune ortodoxă săptămânală din Paris, a cărei difuzare continuă la Radio Notre Dame în fiecare duminică, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard este invitatul meu preferat, mereu dispus să-mi acorde un interviu, cu amabilitatea și competența care-i sunt caracteristice.

Pe cei care înțelegeți limba franceză, vă invit să-l ascultați în emisiunile L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, disponibile pe site-ul emisiunii la adresa ortradio.free.fr .

Dar astăzi avem bucuria de a-l asculta vorbind în limba noastră, cu smerenie, eleganță și umor.

Cu un spirit de observație fin și duhovnicesc, bazat pe vasta sa cultură franceză și română, precum și pe experiența sa de viață ortodoxă autentică, preotul francez Marc-Antoine Costa de Beauregard ne-a prezentat esența spiritualității românești cu căldura inimii sale române.

Se cuvine așadar să punem la inimă cuvintele sale și să ne străduim ca, în țările unde locuim, să dăm mărturie prin viața noastră despre o civilizație românească a bunei cuviințe, a echilibrului duhovnicesc și a comuniunii persoanelor.

Cântările pe care le-ați ascultat au fost interpretate de corala pariziană Carmina Romana în cadrul concertului susținut în biserica Saint Sulpice din Paris, cu ocazia sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului.