VOCEA ROMÂNĂ DIN LUME

Bun găsit tuturor la Vocea română din lume, o emisiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Sunt Bogdan Florin Vlaicu și vă propun astăzi o prezentare a Festivalului „Din dragoste pentru Frumos” care a avut loc la Paris.

Organizat de Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Festivalul s-a deschis miercuri, 16 mai, în biserica pariziană Saint Sulpice, printr-un cuvânt al Înalt Preasfințitului Mitropolit Iosif și un concert extraordinar Grigore Leșe şi bătrânii armâni fărșeroți.

Joi, acest Festival al tuturor românilor din diaspora i-a reunit în sala bizantină a Ambasadei României pe ambasadorii României și Republicii Moldova pentru deschiderea Serii de Gală. Concertul susținut de marele pianist francez Jean-Claude Pennetier, care este și preot ortodox al Mitropoliei noastre, a fost urmat de un spectacol susținut de trupa de teatru Contraste din București.

Duminică, în curtea reședinței mitropolitane din Limours, lângă Paris, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif, care a rostit după-amiază un cuvânt concluziv în încheierea Festivalului, după un concert de cântări tradiționale interpretate de Corala Catedralei Mitropolitane și un program folcloric oferit de sătenii din Bixad, Oaș.

În public s-au aflat și francezi care au beneficiat de traducere simultană, în special în timpul conferințelor teologice, antropologice și etnologice din programul Festivalului.

Mediatorul manifestărilor Festivalului a fost Părintele Emlian Marinescu, consilierul cultural al Mitropoliei.

L-am rugat să ne spună cum a luat naștere acest Festival aflat acum la a doua ediție.

În cadrul Festivalului „Din dragoste pentru Frumos”, maestrul Grigore Leșe a susținut mai multe concerte și o conferință.

L-am rugat să ne vorbească mai întâi despre participarea sa la acest Festival.

Vă propun astăzi două întâlniri la mănăstirea ortodoxă românească din Belgia : cu Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif de la Paris și cu maica Siluana de la Iași.

Această mănăstire, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a luat naștere anul trecut, 2011, la Vedrin lângă orașul Namur, capitala regiunii Walonia.

Cumpărând o fostă mănăstire greco-catolică și salvând-o astfel de la profanare, românii au ctitorit prima mănăstire ortodoxă din federația Walonie-Bruxelles, regiunea francofonă a Belgiei.

În duminica Tuturor Sfinților Români, Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit aici slujba Dumnezeieștii Liturghii, împreună cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot paroh al parohiei care coexistă cu mănăstirea.

L-am rugat pe Înalt Preasfințitul Părinte Iosif să ne vorbească mai întâi despre importanța monahismului în diaspora românească.

La mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de lângă Namur am întâlnit-o pe maica Siluana, stareța mănăstirii Sfântul Siluan din Iași.
Duminică după-amiază a purtat o convorbire duhovnicească cu credincioșii veniți s-o asculte.

Am rugat-o pe maica Siluana să ne spună, pentru început, cu ce prilej se află în Belgia.

Voi continua astăzi convorbirea mea cu Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, cel mai recent hirotonit episcop al românilor din diaspora.

Părintele Ignatie Trif a predat Patrologia şi Limba Greacă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Studiile publicate şi cercetările sale îl recomandă ca pasionat al Teologiei patristice a secolului al XIV-lea, al Teologiei persoanei – antecedente patristice şi reverberaţii contemporane, al Raportului dintre Teologie şi Filosofie în lumea răsăriteană și al Tradiţiei isihaste în variantă bizantină şi românească.

Actualmente doctorand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Atena, pregătind o teză de doctorat cu tema Contribuţia teologilor români contemporani la dialogul teologic intercreştin, Episcopul Ignatie este doctor al Facultății de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, unde a susţinut teza : Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate.

În Duminica Sfântului Grigorie Palama, pe 11 martie, Preasfințitul Ignatie Mureșanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae” din Bruxelles.

Duminică după-amiază s-a întâlnit cu membrii parohiei „Sfântul Nicolae” pentru a le vorbi despre o temă de mare actualitate în această perioadă de criză economico-financiară. Conferința „Puterea duhovnicească de a ne gestiona eșecurile” a suscitat din partea credincioșilor mărturii despre eșecuri personale în viața de familie sau profesională și despre modul în care le-au gestionat și depășit, întăriți de credința în Dumnezeu.

Vă propun astăzi o primă întâlnire cu cel mai recent hirotonit episcop al românilor din diaspora, Preasfințitul Ignatie Mureșanul.

Născut la 7 iulie 1976, în satul Bilbor din județul Harghita, Părintele Ignatie Trif a absolvit Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, facultate unde a predat apoi Patrologia şi Limba Elină.

A fost membru în echipa redacţională a postului de radio ortodox „Reîntregirea” din Alba Iulia.

Ales pe 24 octombrie anul trecut, în şedinţa Sfântului Sinod, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu titulatura Mureşeanul,  Preasfințitul Ignatie a fost hirotonit episcop pe 11 decembrie în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris.

Episcopul Ignatie este doctor al Facultății de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, unde a susţinut teza : Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate.

În Duminica Sfântului Grigorie Palama, pe 11 martie, Preasfințitul Ignatie Mureșanul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae” din Bruxelles.

L-am rugat pe Preasfințitul Părinte Ignatie să ne vorbească mai întâi despre hirotonia sa ca episcop.

La Bruxelles, anul trecut s-a încheiat cu o veste tristă pentru creștini, în special pentru catolici și pentru românii ortodocși din capitala Europei.

Sfârșitul anului a adus și sfârșitul slujbelor din biserica Sainte Catherine, Sfânta Ecaterina, a doua ca mărime după catedrala catolică Saints Michel et Gudule din Bruxelles.

Biserica Sainte Catherine din Bruxelles

Construită în centrul vechi al orașului, pe un loc unde se slujește de opt secole, această biserică monumentală a fost închisă pe 31 decembrie 2011.

Numărul tot mai mic al membrilor parohiei catolice și costul ridicat al renovării edificiului sunt motivele invocate de primăria capitalei pentru închiderea acestei biserici monument istoric, pe care vrea să o transforme într-o piață de legume și fructe.

Dar pe lângă cei o sută de credincioși catolici, biserica Sainte Catherine găzduia de peste două decenii și cea mai veche parohie ortodoxă română din Belgia, Buna Vestire.

Iconostasul parohiei ortodoxe române Buna Vestire, așezat într-un altar lateral al Bisericii Sainte Catherine

Astfel, numărul ortodocșilor care frecventau această biserică varia între 250 și peste o mie la marile praznice, așa cum se precizează și în comunicatul de presă al asociației creștine „Prietenii Sfintei Ecaterina” care își exprimă prietenia față de românii ortodocși, contestă motivele invocate de primărie și militează pentru redeschiderea lăcașului de cult. 

Parohia ortodoxă română Buna Vestire la slujba Învierii oficiată anul trecut în biserica Sainte Catherine

Duminică, 1 ianuarie 2012, preotul ortodox român George Palade a slujit afară, în fața porților închise ale bisericii, pentru credincioșii veniți să participe la prima slujbă a anului.

Biserica Sainte Catherine din Bruxelles

La intervenția Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, aceste porți s-au mai deschis o dată în mod excepțional în duminica următoare, 8 ianuarie, când s-a oficiat în biserica romano-catolică belgiană Sainte Catherine o ultimă slujbă : Sfânta Liturghie ortodoxă în limba română.

De la începutul lunii februarie, parohia ortodoxă română Buna Vestire este găzduită în biserica romano-catolică Sainte Barbe, Sfânta Varvara, din Bruxelles.

Dar închiderea bisericii Sainte Catherine este doar un început. Doar în Bruxelles, 40 din cele 110 biserici ale capitalei sunt amenințate să fie desacralizate și folosite într-un scop profan. Dictatorul Ceaușescu ar fi fost invidios pe Occidentul care se pregătește să închidă doar într-un oraș mai multe biserici decât a închis el într-o țară întreagă sub criticile severe ale aceluiași Occident.

Dar, după ce au scăpat de dictatura comunistă, românii au construit peste 2000 de biserici în țara lor și au început să salveze de la închidere biserici din Occidentul tot mai secularizat.

Două din cele trei parohii românești din Bruxelles participă la slujbe în biserici ortodoxe pe care le-au amenajat în foste biserici catolice cumpărate de românii ortodocși.

Astfel, biserica Saint François din Bruxelles, fostă mănăstire catolică franciscană, aflată într-un stadiu avansat de deteriorare, a fost cumpărată de către Patriarhia Română cu sprijinul Statului Român, în octombrie 2006.

Catedrala ortodoxă română Sfântul Nicolae din Bruxelles

Aceasta a fost renovată și a devenit catedrala ortodoxă română Sfântul Nicolae din capitala Belgiei. În cadrul imobilului, constituit din biserică și spații anexe, își desfășoară activitatea și biroul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene.

Părintele Vasile Mihoc vorbind duminică despre viața în Hristos, în catedrala ortodoxă română Sfântul Nicolae din Bruxelles

În acest birou am stat de vorbă cu un mare biblist și misionar român, Părintele Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. În acea duminică de 5 februarie, în biserica românească Sfântul Nicolae din capitala Europei, părintele slujise și vorbise în fața a peste 600 de români ortodocși.

Alături de Părintele Vasile Mihoc în biroul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene din Bruxelles

Vă invit să ascultați astăzi un interviu pe care l-am realizat la Bruxelles cu Părintele Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, cel mai important biblist român contemporan.

De pe 3 până pe 5 februarie, părintele profesor a vorbit în mai multe rânduri în biserica ortodoxă românească Sfântul Nicolae din capitala Belgiei, la invitația preoților acestei parohii, Părintele paroh Patriciu Vlaicu și Părintele Sorin Șelaru.

Biserica ortodoxă românească Sfântul Nicolae din Bruxelles

Toate aceste predici, conferințe și dialoguri cu credincioșii au fost transmise în direct pe site-ul parohiei, la adresa www.biserica.be, pe care se poate urmări și transmisiunea Sfintei Liturghii în fiecare duminică dimineața.

Părintele Vasile Mihoc slujind cu preoții Sorin Șelaru și Patriciu Vlaicu în biserica românească Sfântul Nicolae din Bruxelles

Sâmbătă seara, Părintele Vasile Mihoc a fost invitat să vorbească despre Sfânta Evanghelie după Luca, în cadrul școlii biblice organizate săptămânal pentru credincioșii parohiei.

Părintele Vasile Mihoc predicând duminică în biserica românească Sfântul Nicolae din Bruxelles

Duminică a vorbit despre viața în Hristos și, într-unul dintre răspunsurile la întrebările credincioșilor, a explicat textul din epistola către Biserica din Laodiceea din capitolul 3 al Apocalipsei.

Părintele Vasile Mihoc vorbind duminică despre viața în Hristos, la parohia românească Sfântul Nicolae din Bruxelles

Judecata lui Hristos asupra Laodiceei ne apare mai actuală ca oricând în această vreme de criză economico-financiară.

De altfel cuvântul criză provine de la termenul grecesc „crisis” care înseamnă judecată.

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți de astăzi, exegeza revelatoare a acestui text apocaliptic, pe care părintele profesor a repetat-o pentru emisiunea noastră, este un bun prilej să medităm la relația dintre criză și judecata divină. 

Părintele Vasile Mihoc vorbind duminică la parohia românească Sfântul Nicolae din Bruxelles

Pe Părintele Mihoc l-am întâlnit și la Paris, în urmă cu doi ani, când le-a vorbit credincioșilor români din capitala Franței.

Invitat de ierarhi și de preoți, părintele a vizitat multe comunități românești din Europa Occidentală și din America de Nord.

Alături de Părintele Vasile Mihoc în biroul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene din Bruxelles

L-am rugat pe Părintele Vasile Mihoc să ne spună mai întâi ce impresie i-au făcut aceste întâlniri cu românii din diaspora.

Voi încheia astăzi prezentarea comemorării lui Valeriu Gafencu, începută în emisiunile precedente.

Al treilea eveniment din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, această manifestare a avut loc pe 25 februarie în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, doi invitați veniți din România l-au evocat pe Valeriu Gafencu : nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și Părintele Moise de la Mănăstirea Oașa.

Mare mărturisitor creștin, tânărul Valeriu Gafencu, prin strălucirea vieții lui duhovnicești, a transformat în mănăstiri închisorile comuniste de la Aiud și de la Târgu Ocna, unde și-a dat viața pentru Hristos după 11 ani de temniță.

Născut în Basarabia, pe 24 ianuarie 1921, el a murit în temnița de la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, la vârsta de 31 de ani.

Arestat în anul 1941 pentru apartenența sa la Frățiile de Cruce, studentul la drept Valeriu Gafencu a ajuns în 1949 la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna cu trupul chinuit de TBC pulmonar, osos și ganglionar, de reumatism și de lipsa hranei.

Nicolae Trifoiu, în cartea sa Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România, mărturisește :

„După ce am ajuns la penitenciarul TBC Târgu Ocna, am avut marea favoare să stau în aceeaşi cameră cu Valeriu Gafencu. Era camera celor mai grav bolnavi, dintre care patru ţintuiţi la pat. Ceilalţi doi, ceva mai valizi, ne străduiam, cu puterile noastre fizice şi sufleteşti, să fim de ajutor celor patru. Atunci, în lungile seri şi nopţi de iarnă, Valeriu ne chema alături de el, pentru a schimba gânduri despre conştiinţa noastră creştină. Într-o asemenea seară mi-a adresat cea mai profundă şi esenţială întrebare, ce a avut darul să-mi marcheze viaţa pentru totdeauna. Suna aşa:
- Care crezi că este ţelul fundamental al vieţii?
M-am străduit să formulez un răspuns cât mai bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau miezul adevărului. Răspunsul lui Valeriu a fost:
- Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti.
Poate mai auzisem asemenea lucruri sau altele similare, dar trecuseră peste mine cum curge apa peste bolovani. Aşa cum au fost exprimate de Valeriu însă, cu acea vibraţie înfiorată în glas şi cu acea profunzime cerească în privire, au avut efectul unei zguduiri spirituale, care mi-a transformat realitatea lăuntrică pentru restul vieţii”.

Aceasta este doar una dintre numeroasele mărturii ale celor cărora întâlnirea cu Valeriu Gafencu le-a schimbat viața.

Tot Nicolae Trifoiu povestea că, atunci când Valeriu a făcut o criză gravă de fibrilaţie atrială și s-a aflat la un pas de moarte, l-a văzut cum se ruga cu mâna pe o cruciuliță. După o vreme a constatat că supraviețuise în chip miraculos și i-a dat să bea apă cu zahăr pentru a-i ajuta cordul obosit. Când a băut, Valeriu a spus : „Lui I-au dat fiere şi tu îmi dai miere?”

Astfel, el ne dă un exemplu viu de trăire a Evangheliei din această duminică a Sfintei Cruci. Valeriu Gafencu a împlinit cuvintele lui Hristos : „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

Purtarea crucii grele către biruința în Hristos, Valeriu a exprimat-o și în versuri, cântate atunci de deținuții politici în celule, iar acum de maicile de la mănăstirea Diaconești.

Aflat într-o stare de permanentă jertfire de sine inspirată de jerfa lui Hristos, Valeriu a cedat pastilele sale de streptomicină, care-i erau indispensabile pentru a trăi, pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viața. După ce a scăpat din închisoare, în fața Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, acesta a făcut cunoscute atrocitățile la care sunt supuși deținuții creștini din țările comuniste, facilitând eliberarea lor.

Pe 2 februarie 1952, Valeriu Gafencu le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus prietenului său Ioan Ianolide :
„Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.”

„Rămas bun” este și titlul ultimei poezii a lui Valeriu, veritabil testament duhovnicesc în versuri :

„ Sângerând de răni adanci,
De zile fără soare,
De răni ascunse și puroi,
Cu oasele slabe și moi,
Stau ghemuit în pat și mă gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.
Nu plângeți că mă duc de lângă voi
Și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoții în același cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viață grea și-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Și ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.
Și-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricați de cei ce-n temniți vă închid
Și nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viața-ți scoate din robie
Și fericirea-ți dă în veșnicie,
De El să-ți fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic și de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Și lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Și-s fericit.
Din cerul tau înalt și prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veșmânt
Un suflet care i-a iubit și i-a-nțeles.”

Iată cum descrie Ioan Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, nașterea la ceruri a lui Valeriu Gafencu, la care a fost martor :

„Cred că Hristos era prezent în Valeriu. Numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care au participat la acel moment. Valeriu mi-a spus:
-În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui Îi datorez harul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla, mă voi rugă pentru voi şi voi fi alături de voi… Păziţi neschimbat adevărul, dar să ocoliţi fanatismul…
Trecuse de ora 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi care se zbenguiau în văzduh… Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp…
-Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe. Aici a lucrat Dumnezeu…
A putut apoi să mai rostească: S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descompuneau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească.”

Așa cum îl rugase Valeriu, Ianolide i-a pus în gură o cruciuliță de metal, pentru ca, într-o zi, să-i poată fi identificate moaștele. Astfel, martirul care s-a sfințit ducându-și crucea grea cu răbdare în temniță, își poartă crucea și astăzi în mormânt.

La 60 de ani după ce Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu a plecat la ceruri cu sufletul lui curat, înveșmântat în alb, să se roage pentru neamul său, la Catedrala Ortodoxă Română din Paris a fost pomenit în slujba parastasului și în mărturiile invitaților veniți din țară.

Printre aceștia a fost și Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa din județul Alba, autorul cărții Sfântul închisorilor.

În convorbirea pe care am avut-o cu el la Paris, a comparat fenomenul misticilor de la închisoarea Aiud, al cărui suflet a fost Valeriu, cu renașterea isihastă generată de Sfântul Paisie Velicicovschi la mănăstirea Neamț.

Dar mie, grupul misticilor de la Aiud mi-a amintit și de grupul „Rugul aprins”, alcătuit din rugători, clerici și mireni, care se reuneau la mănăstirea Antim un deceniu mai târziu, până au fost arestați de autoritățile comuniste.

Iată continuarea convorbirii cu Părintele Moise de la Oașa.

În această emisiune ați ascultat versuri ale marilor poeți din închisorile comuniste, în interpretarea muzicală a lui Tudor Gheorghe.

Săpăturile de căutare ale moaștelor martirului închisorilor Valeriu Gafencu, realizate la Târgu Ocna de arheologii de la Institutul de investigare a crimelor comunismului din România, s-au închiat pe 7 septembrie 2011, fără a fi găsit craniul său cu cruciuliță în gură. Dar Dumnezeu ni le poate descoperi oricând, așa cum a făcut cu moaștele nestricăcioase ale preotului martir Ilie Lăcătușu la București.

Până atunci să ne mulțumim cu luminile descoperite nouă din viața lui ascunsă în temniță, care să ne lumineze trăirea noastră creștină.

Voi continua să vă prezint astăzi a treia manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Pe 25 februarie, doi invitați veniți din România l-au evocat pe Valeriu Gafencu : nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa.

Valeriu Gafencu a fost un mare mărturisitor creștin care a atins un înalt nivel de viață duhovnicească în închisorile comuniste, unde a și murit pentru Hristos după 11 ani de temniță.

S-a născut în satul Sângerei din Basarabia, pe 24 ianuarie 1921, și a murit în temnița de la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, la vârsta de 31 de ani.

Arestat în anul 1941, la numai 20 de ani, pentru apartenența sa la Frățiile de cruce, studentul la drept Valeriu Gafencu a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și a fost închis mai întâi la Aiud.

Arestat odată cu el, prietenul și colegul lui de celulă, Ion Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, își amintește astfel de acele vremuri :

„Eram toţi tineri şi curaţi cu inima. Nu eram corupţi în nici un fel, păcatele societăţii nu ajunseseră la noi. Aveam un suflet curat, acceptasem suferinţa şi ne străduiam să ne păstrăm curate inima şi mintea. Aveam pedepse mari, procurorii ne condamnaseră fără milă şi unii dintre noi aveau mai mulţi ani de închisoare decât ne era vârsta.”

Părintele Gheorghe Calciu, un alt martor-mărturisitor din închisorile comuniste, scria astfel despre viața acestor tineri în temniță :

„ În primul rând, ei au căutat să-şi pună în ordine propriile lor vieţi, să înţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Biserica primară, să-şi șlefuiască încet caracterul pentru iubire, jertfă, bunătate şi trăirea dragostei comunitare. Gafencu, Ianolide, Virgil Maxim (cel ce a scris Imn pentru Crucea purtată) şi Marin Naidim, locuind în aceeaşi celulă, au încercat să facă din spaţiul ei o biserică a lui Hristos”.

„ Din toţi cei patru care au început viaţa comunitară la Aiud şi apoi au ajuns la Piteşti, pentru demascare, pe nici unul nu l-a lăsat Dumnezeu pradă torturilor, ci toţi au fost salvaţi aproape în ultima clipă, pentru a le cruţa suferinţa, pentru a nu îngădui murdărirea sufletului lor născut din nou prin curăţirea lăuntrică”.

„ Viaţa lui Gafencu şi a celorlalţi ca el este un model moral şi o scară de suire spre cele înalte, o chemare stăruitoare de a ieşi măcar pentru o vreme din mlaştina acestei vieţi şi de a urca spre Soarele Dreptăţii, spre Răsăritul cel de Sus, Care este Hristos”, scria Părintele Calciu.

Dar din cauza regimului bestial la care a fost supus, Valeriu Gafencu a ajuns în 1949 la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul și lipsa de hrană i-au ruinat trupul.

Chipul său era însă scăldat într-o lumină nepământeană, despre care mărturisesc mulți dintre cei care i-au fost atunci aproape, semn că sufletul său era nedespărțit de rugăciune.

Astfel, regimul dur al detenției, torturile și bolile l-au întărit duhovnicește.

Cel numit de Părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, „Sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu spunea :

„Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o cautați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Daca veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”

Printre roadele înaltei viețuiri creștine a lui Valeriu Gafencu sunt și poeziile compuse de el, care erau cântate de deținuții politici în celule.

Iată cum își exprima și în versuri experiența sa din temniță, unde și-a asumat suferința ca pe un drum al crucii care l-a dus spre Înviere :

„ Mi-s ochii triști și fruntea obosită
De-atâta priveghere și-așteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea și îndelungă alergare
Și plânge ca o pasăre rănită.
Când ochii mi-i închid și cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viața e Iisus,
Mărgăritarul prețios e-n tine.
Privesc la dimineața minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca și altădată,
Îngenunchez ‘naintea Ta plângând
Și-s fericit și plâng cu Tine-n gând.”

Într-un film despre poeții din închisorile comuniste, realizat de Părintele Moise Iorgovan și prezentat cu prilejul evenimentului Martor 3 de la Paris, foștii deținuți mărturiseau cu lacrimi în ochi câtă mângâiere le aduceau în temniță poeziile compuse acolo de ei și de cei ce sufereau împreună cu ei.

În această emisiune veți putea asculta versuri ale marilor poeți din închisorile comuniste, în interpretarea muzicală a lui Tudor Gheorghe.

Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa din județul Alba este autorul cărții Sfântul închisorilor consacrată lui Valeriu Gafencu.

L-am rugat să ne spună cum a aflat prima dată despre acest martir al închisorilor comuniste.

Vă voi prezenta astăzi a treia manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Evocarea lui Valeriu Gafencu la Catedrala Ortodoxă Română din Paris, 25.02.2012

Sâmbătă, 25 februarie, Valeriu Gafencu a fost evocat de nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și de Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa.

Valeriu Gafencu a fost un tânăr care, trecând prin închisorile regimului comunist din România, a atins un înalt nivel de viață creștină, fapt pentru care a fost numit de Părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”.

Născut pe 24 ianuarie 1921 în satul Sângerei din județul Bălți, în Basarabia, elevul Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul în 1940, refugiindu-se din calea ocupației sovietice, și a ajuns la Iași, unde a devenit student la drept.

Arestat în anul 1941 pentru apartenența sa la Frățiile de Cruce, Valeriu Gafencu a trecut prin închisorile din Aiud, Pitești și Târgu Ocna, unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei.

Regimul dur al detenției, torturile și bolile l-au întărit duhovnicește. Poeziile compuse de el erau cântate de deținuții politici în celule.

A făcut parte dintr-un grup de mistici creștini, alături de studentul la drept Ioan Ianolide și de Anghel Papacioc, cel care avea să devină Părintele Arsenie Papacioc.

În 1949 a fost dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism și lipsă de hrană.

Aici a trecut la Domnul pe 18 februarie 1952, după ce și-a anunțat colegii de suferință cu două săptămâni mai înainte că va muri.

Unii dintre acești colegi ne-au lăsat mai târziu mărturii despre sfințenia lui Valeriu, care reușea să le inspire și lor dorul de viețuire creștină, prefăcând temnița în mănăstire.

Icoană pictată de maici de la Mănăstirea Diaconești

Una dintre aceste mărturii ne amintește de povestirea din Pateric în care strugurii dați de pomană de Avva Macarie Alexandrinul unui frate călugăr bolnav s-au întors înapoi la el după ce au trecut pe rând pe la toți frații din schit, dovadă a dragostei și înfrânării monahilor :

„Într-una din zile, la un control, un temnicer zelos a confiscat puiul de pernă pe care se rezema Valeriu. Un alt miliţian, mai omenos, a ridicat perna dintre obiectele confiscate și i-a aruncat-o discret înapoi. După terminarea percheziţiei, Valeriu a socotit că e bine să dăruiască această perniţă lui Traian, care era anchilozat și avea escare. Traian nu a vrut s-o primească şi a dăruit-o lui Gheorghe. Acesta a dat-o la un altul, până ce perna s-a înapoiat la Valeriu, dăruită de cineva care nu ştia de unde pornise şi nici cum ajunsese acolo. În această situaţie el a primit-o ca pe un semn că i-a fost dăruită de Dumnezeu”.

Cu o jertfire de sine inspirată de jerfa lui Hristos, Valeriu a cedat pastilele sale de streptomicină, care-i erau indispensabile pentru a trăi, pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viața.

Moderatorul conferinţelor a fost Părintele Emilian Marinescu, consilier al Departamentului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

L-am rugat să ne vorbească despre acest eveniment comemorativ, Martor 3, consacrat lui Valeriu Gafencu la 60 de ani de la trecerea lui la Domnul.

Doamna Carmen Ghiță a venit de la București să vorbească despre unchiul său Valeriu Gafencu.

Am rugat-o să ne spună impresiile sale la sfârșitul acestei comemorări de la Paris.

Versurile acestui cântec, interpretat de corul maicilor de la Mănăstirea Diaconești, au fost compuse de „Sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu.

Voi încheia astăzi prezentarea comemorării Părintelui Gheorghe Calciu, începută în emisiunile precedente.

Al doilea eveniment din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, această manifestare a avut loc pe 19 noiembrie în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris. În prezența Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, patru martori, invitați din România, au vorbit despre Părintele Calciu pe care l-au cunoscut foarte bine.

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa a fost un mare mărturisitor creștin și un neobosit luptător anticomunist care a suferit peste 21 de ani de temniță.

S-a născut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, într-o familie cu 11 copii.

Student în anul doi la medicină, Gheorghe Calciu a fost închis de regimul comunist, pentru prima oară în 1948.

Eliberat în urma amnistiei generale din 1964, a urmat cursurile facultăților de filologie și de teologie din București. Apoi a devenint preot și profesor de franceză și de Noul Testament la seminarul teologic Radu Vodă din capitală.

Dar Părintele Calciu a fost întemnițat a doua oară în 1979, vreme de 5 ani, pentru că a criticat în 7 predici, intitulate „Cuvinte către tineri”, educația ateistă a tinerilor și demolarea bisericilor.

La începutul primei detenții, tânărul Calciu a trecut doi ani prin iadul reeducării din înfricoșătoarea închisoare pentru studenți de la Pitești.

Demostene Andronescu, unul dintre martorii zilei Martor 2 de la Paris, l-a cunoscut în temniță după această experiență infernală, fără să-l poată vedea.

L-am rugat pe să ne vorbească despre prima sa întâlnire cu Părintele Calciu.

După ce a săvârșit parastasul Părintelui Calciu, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a spus că Dumnezeu i-a primit între sfinții Săi pe cei care l-au urmat pe Hristos și l-au mărturisit în temnițele comuniste.

În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Gheorghe Calciu a avut curajul să arate că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.
Această îndrăzneală care putea să-l coste viața, l-a salvat de execuția de care au avut parte țapii ispășitori.

În 1958, Gheorghe Calciu a fost transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca, unde a avut trei colegi de celulă : Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor.

Urmând Mântuitorului Hristos, Gheorghe Calciu și-a vărsat din propriul sânge pentru salvarea aproapelui său Constantin Oprișan, un alt mare mărturisitor creștin. Precum calciul care se administrează bolnavilor spre întremare, tânărul Calciu l-a întremat pe muribundul Marcel Petrișor, spălându-l cu apa sa de băut și hrănindu-l cu pâinea sa, și a întărit voința lui Iosif pentru a-și ajuta colegul de temniță.

Petrișor i-a devenit ca un frate, după ce Gheorghe Calciu i-a salvat viața.

Mărturisind la Paris despre salvatorul său, Marcel Petrișor ne vorbește despre solidaritatea umană de care a fost nevoie pentru a supraviețui condițiilor grele din celula de la Jilava.

Cartea lui Marcel Petrișor, Cumplite încercări, Doamne ! Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste, publicată la editura Christiana,  a apărut recent și în limba franceză la Iași sub titlul Quelque part à l’Est, Undeva în Est.

A doua perioadă de detenție a Părintelui Calciu a încetat după 5 ani, ca urmare a intervenției președintelui american Ronald Reagan și a altor personalități politice occidentale.

Dar apoi a fost silit de regimul comunist să plece într-un lung și dureros exil. A poposit mai întâi la Paris și s-a stabilit apoi în Statele Unite ale Americii, unde a devenit preot paroh la biserica românească Sfânta Cruce din Alexandria, lângă capitala Washington DC.

Dorul permanent de țară l-a făcut să se întoarcă de-ndată ce-a putut, în 1990. Dar noua putere de la București l-a întâmpinat cu teamă și ostilitate.

Părintele Calciu și-a păstrat umorul și fermitatea care-l caracterizau. Când, la sosirea lui pe aeroportul Otopeni, o jurnalistă l-a întrebat dacă este manipulat, Părintele i-a răspuns : „Da !” Mulțumită, ea a continuat : „De cine ?” Atunci Părintele i-a replicat cu fermitate :  „De Iisus Hristos !”

A continuat să revină în țară de multe ori până cu puțină vreme înainte de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, din 21 noiembrie 2006.

Dar până în ultima clipă a vieții Părintele Calciu și-a dorit repatrierea, de care n-a avut parte decât după ce a murit la Washigton DC.

Despre dorința sa de repatriere ne vorbește scriitorul Răzvan Codrescu, un alt martor al zilei Martor 2 de la Paris.

Această cântare a fost interpretată de corul maicilor de la mănăstirea Diaconești, obște monahală care s-a remarcat prin publicarea unor cărți importante despre Părintele Gheorghe Calciu, între care biografia lui și mai recentul volum de cuvântări ale sale, intitulat Cuvinte vii.