Voi încheia astăzi prezentarea comemorării lui Valeriu Gafencu, începută în emisiunile precedente.
Pr. Emilian Marinescu, Carmen Ghiță și monahul Moise Iorgovan la evocarea lui Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română din Paris, 25.02.2012
Al treilea eveniment din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, această manifestare a avut loc pe 25 februarie în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, doi invitați veniți din România l-au evocat pe Valeriu Gafencu : nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și Părintele Moise de la Mănăstirea Oașa.
Valeriu Gafencu
Mare mărturisitor creștin, tânărul Valeriu Gafencu, prin strălucirea vieții lui duhovnicești, a transformat în mănăstiri închisorile comuniste de la Aiud și de la Târgu Ocna, unde și-a dat viața pentru Hristos după 11 ani de temniță.
Născut în Basarabia, pe 24 ianuarie 1921, el a murit în temnița de la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, la vârsta de 31 de ani.
Arestat în anul 1941 pentru apartenența sa la Frățiile de Cruce, studentul la drept Valeriu Gafencu a ajuns în 1949 la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna cu trupul chinuit de TBC pulmonar, osos și ganglionar, de reumatism și de lipsa hranei.
Nicolae Trifoiu, în cartea sa Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România, mărturisește :
„După ce am ajuns la penitenciarul TBC Târgu Ocna, am avut marea favoare să stau în aceeaşi cameră cu Valeriu Gafencu. Era camera celor mai grav bolnavi, dintre care patru ţintuiţi la pat. Ceilalţi doi, ceva mai valizi, ne străduiam, cu puterile noastre fizice şi sufleteşti, să fim de ajutor celor patru. Atunci, în lungile seri şi nopţi de iarnă, Valeriu ne chema alături de el, pentru a schimba gânduri despre conştiinţa noastră creştină. Într-o asemenea seară mi-a adresat cea mai profundă şi esenţială întrebare, ce a avut darul să-mi marcheze viaţa pentru totdeauna. Suna aşa:
- Care crezi că este ţelul fundamental al vieţii?
M-am străduit să formulez un răspuns cât mai bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau miezul adevărului. Răspunsul lui Valeriu a fost:
- Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti.
Poate mai auzisem asemenea lucruri sau altele similare, dar trecuseră peste mine cum curge apa peste bolovani. Aşa cum au fost exprimate de Valeriu însă, cu acea vibraţie înfiorată în glas şi cu acea profunzime cerească în privire, au avut efectul unei zguduiri spirituale, care mi-a transformat realitatea lăuntrică pentru restul vieţii”.
Aceasta este doar una dintre numeroasele mărturii ale celor cărora întâlnirea cu Valeriu Gafencu le-a schimbat viața.
Tot Nicolae Trifoiu povestea că, atunci când Valeriu a făcut o criză gravă de fibrilaţie atrială și s-a aflat la un pas de moarte, l-a văzut cum se ruga cu mâna pe o cruciuliță. După o vreme a constatat că supraviețuise în chip miraculos și i-a dat să bea apă cu zahăr pentru a-i ajuta cordul obosit. Când a băut, Valeriu a spus : „Lui I-au dat fiere şi tu îmi dai miere?”
Astfel, el ne dă un exemplu viu de trăire a Evangheliei din această duminică a Sfintei Cruci. Valeriu Gafencu a împlinit cuvintele lui Hristos : „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”
Purtarea crucii grele către biruința în Hristos, Valeriu a exprimat-o și în versuri, cântate atunci de deținuții politici în celule, iar acum de maicile de la mănăstirea Diaconești.
Aflat într-o stare de permanentă jertfire de sine inspirată de jerfa lui Hristos, Valeriu a cedat pastilele sale de streptomicină, care-i erau indispensabile pentru a trăi, pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viața. După ce a scăpat din închisoare, în fața Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, acesta a făcut cunoscute atrocitățile la care sunt supuși deținuții creștini din țările comuniste, facilitând eliberarea lor.
Pe 2 februarie 1952, Valeriu Gafencu le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus prietenului său Ioan Ianolide :
„Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.”
„Rămas bun” este și titlul ultimei poezii a lui Valeriu, veritabil testament duhovnicesc în versuri :
„ Sângerând de răni adanci,
De zile fără soare,
De răni ascunse și puroi,
Cu oasele slabe și moi,
Stau ghemuit în pat și mă gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.
Nu plângeți că mă duc de lângă voi
Și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoții în același cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viață grea și-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Și ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.
Și-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricați de cei ce-n temniți vă închid
Și nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viața-ți scoate din robie
Și fericirea-ți dă în veșnicie,
De El să-ți fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic și de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Și lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Și-s fericit.
Din cerul tau înalt și prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veșmânt
Un suflet care i-a iubit și i-a-nțeles.”
Iată cum descrie Ioan Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, nașterea la ceruri a lui Valeriu Gafencu, la care a fost martor :
„Cred că Hristos era prezent în Valeriu. Numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care au participat la acel moment. Valeriu mi-a spus:
-În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui Îi datorez harul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla, mă voi rugă pentru voi şi voi fi alături de voi… Păziţi neschimbat adevărul, dar să ocoliţi fanatismul…
Trecuse de ora 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi care se zbenguiau în văzduh… Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp…
-Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe. Aici a lucrat Dumnezeu…
A putut apoi să mai rostească: S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descompuneau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească.”
Icoana Martirului Valeriu Gafencu, înveșmântat ca în momentul morții sale la Târgu Ocna
Așa cum îl rugase Valeriu, Ianolide i-a pus în gură o cruciuliță de metal, pentru ca, într-o zi, să-i poată fi identificate moaștele. Astfel, martirul care s-a sfințit ducându-și crucea grea cu răbdare în temniță, își poartă crucea și astăzi în mormânt.
Părintele Moise Iorgovan vorbind despre Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris
La 60 de ani după ce Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu a plecat la ceruri cu sufletul lui curat, înveșmântat în alb, să se roage pentru neamul său, la Catedrala Ortodoxă Română din Paris a fost pomenit în slujba parastasului și în mărturiile invitaților veniți din țară.
Parastas pentru Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română din Paris, 25.02.2012
Printre aceștia a fost și Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa din județul Alba, autorul cărții Sfântul închisorilor.
În convorbirea pe care am avut-o cu el la Paris, a comparat fenomenul misticilor de la închisoarea Aiud, al cărui suflet a fost Valeriu, cu renașterea isihastă generată de Sfântul Paisie Velicicovschi la mănăstirea Neamț.
Părintele Moise Iorgovan de la Oașa vorbind despre Valeriu Gafencu
Dar mie, grupul misticilor de la Aiud mi-a amintit și de grupul „Rugul aprins”, alcătuit din rugători, clerici și mireni, care se reuneau la mănăstirea Antim un deceniu mai târziu, până au fost arestați de autoritățile comuniste.
Iată continuarea convorbirii cu Părintele Moise de la Oașa.
Părintele Moise Iorgovan de la Oașa
În această emisiune ați ascultat versuri ale marilor poeți din închisorile comuniste, în interpretarea muzicală a lui Tudor Gheorghe.
Săpăturile de căutare ale moaștelor martirului închisorilor Valeriu Gafencu, realizate la Târgu Ocna de arheologii de la Institutul de investigare a crimelor comunismului din România, s-au închiat pe 7 septembrie 2011, fără a fi găsit craniul său cu cruciuliță în gură. Dar Dumnezeu ni le poate descoperi oricând, așa cum a făcut cu moaștele nestricăcioase ale preotului martir Ilie Lăcătușu la București.
Până atunci să ne mulțumim cu luminile descoperite nouă din viața lui ascunsă în temniță, care să ne lumineze trăirea noastră creștină.
