75. Martor 3 la Paris (11.03.2012)

Voi continua să vă prezint astăzi a treia manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Pr. Emilian Marinescu, Carmen Ghiță și monahul Moise la evocarea lui Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română din Paris, 25.02.2012

Pe 25 februarie, doi invitați veniți din România l-au evocat pe Valeriu Gafencu : nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa.

Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu a fost un mare mărturisitor creștin care a atins un înalt nivel de viață duhovnicească în închisorile comuniste, unde a și murit pentru Hristos după 11 ani de temniță.

S-a născut în satul Sângerei din Basarabia, pe 24 ianuarie 1921, și a murit în temnița de la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, la vârsta de 31 de ani.

Arestat în anul 1941, la numai 20 de ani, pentru apartenența sa la Frățiile de cruce, studentul la drept Valeriu Gafencu a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și a fost închis mai întâi la Aiud.

Arestat odată cu el, prietenul și colegul lui de celulă, Ion Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, își amintește astfel de acele vremuri :

Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu și mama acestuia, Elena Gafencu, care l-a vizitat la colonia de muncă Galda

„Eram toţi tineri şi curaţi cu inima. Nu eram corupţi în nici un fel, păcatele societăţii nu ajunseseră la noi. Aveam un suflet curat, acceptasem suferinţa şi ne străduiam să ne păstrăm curate inima şi mintea. Aveam pedepse mari, procurorii ne condamnaseră fără milă şi unii dintre noi aveau mai mulţi ani de închisoare decât ne era vârsta.”

Părintele Gheorghe Calciu, un alt martor-mărturisitor din închisorile comuniste, scria astfel despre viața acestor tineri în temniță :

„ În primul rând, ei au căutat să-şi pună în ordine propriile lor vieţi, să înţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Biserica primară, să-şi șlefuiască încet caracterul pentru iubire, jertfă, bunătate şi trăirea dragostei comunitare. Gafencu, Ianolide, Virgil Maxim (cel ce a scris Imn pentru Crucea purtată) şi Marin Naidim, locuind în aceeaşi celulă, au încercat să facă din spaţiul ei o biserică a lui Hristos”.

Părintele Gheorghe Calciu privind icoana lui Valeriu Gafencu la Mănăstirea Diaconești

„ Din toţi cei patru care au început viaţa comunitară la Aiud şi apoi au ajuns la Piteşti, pentru demascare, pe nici unul nu l-a lăsat Dumnezeu pradă torturilor, ci toţi au fost salvaţi aproape în ultima clipă, pentru a le cruţa suferinţa, pentru a nu îngădui murdărirea sufletului lor născut din nou prin curăţirea lăuntrică”.

„ Viaţa lui Gafencu şi a celorlalţi ca el este un model moral şi o scară de suire spre cele înalte, o chemare stăruitoare de a ieşi măcar pentru o vreme din mlaştina acestei vieţi şi de a urca spre Soarele Dreptăţii, spre Răsăritul cel de Sus, Care este Hristos”, scria Părintele Calciu.

Dar din cauza regimului bestial la care a fost supus, Valeriu Gafencu a ajuns în 1949 la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul și lipsa de hrană i-au ruinat trupul.

Chipul său era însă scăldat într-o lumină nepământeană, despre care mărturisesc mulți dintre cei care i-au fost atunci aproape, semn că sufletul său era nedespărțit de rugăciune.

Astfel, regimul dur al detenției, torturile și bolile l-au întărit duhovnicește.

Cel numit de Părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, „Sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu spunea :

„Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o cautați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Daca veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”

Printre roadele înaltei viețuiri creștine a lui Valeriu Gafencu sunt și poeziile compuse de el, care erau cântate de deținuții politici în celule.

Iată cum își exprima și în versuri experiența sa din temniță, unde și-a asumat suferința ca pe un drum al crucii care l-a dus spre Înviere :

„ Mi-s ochii triști și fruntea obosită
De-atâta priveghere și-așteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea și îndelungă alergare
Și plânge ca o pasăre rănită.
Când ochii mi-i închid și cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viața e Iisus,
Mărgăritarul prețios e-n tine.
Privesc la dimineața minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca și altădată,
Îngenunchez ‘naintea Ta plângând
Și-s fericit și plâng cu Tine-n gând.”

Într-un film despre poeții din închisorile comuniste, realizat de Părintele Moise Iorgovan și prezentat cu prilejul evenimentului Martor 3 de la Paris, foștii deținuți mărturiseau cu lacrimi în ochi câtă mângâiere le aduceau în temniță poeziile compuse acolo de ei și de cei ce sufereau împreună cu ei.

În această emisiune veți putea asculta versuri ale marilor poeți din închisorile comuniste, în interpretarea muzicală a lui Tudor Gheorghe.

Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa din județul Alba este autorul cărții Sfântul închisorilor consacrată lui Valeriu Gafencu.

Părintele Moise Iorgovan de la Oașa vorbind despre Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris

L-am rugat să ne spună cum a aflat prima dată despre acest martir al închisorilor comuniste.