92. Părintele Gheorghe Calciu 2 (8.07.2012)

Voi continua să vă prezint astăzi a doua manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Sâmbătă, 19 noiembrie, patru invitați din România și preotul paroh Constantin Târziu au evocat personalitatea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Lor li s-a adăugat Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care a și săvârșit parastasul de cinci ani al Preotului Calciu.

Părintele Calciu a fost un neobosit luptător anticomunist care și-a mărturisit credința în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele său, îndurând peste 21 de ani de temniță.

Născut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu a fost închis de două ori de regimul comunist, întâi ca student la medicină, în 1948, apoi ca preot și profesor la seminarul teologic din București, în 1979, pentru că a criticat în predicile sale educația ateistă a tinerilor și demolarea bisericilor.

La începutul primei detenții, tânărul Calciu a trecut doi ani prin iadul reeducării din înfricoșătoarea temniță pentru studenți de la Pitești, unde a făcut unele compromisuri.

După această experiență infernală, i-a comunicat prin alfabetul Morse unui deținut politic aflat într-o altă celulă, Demostene Andronescu, hotărârea lui de a-și ispăși această greșală printr-o pocăință care avea să se arate exemplară.

Cei doi se vor vedea pentru prima oară abia șapte ani mai târziu, după eliberare, și vor deveni buni prieteni.

L-am rugat pe Demostene Andronescu, unul dintre martorii zilei Martor 2 de la Paris, să ne spună prin ce l-a impresionat cel mai mult Părintele Calciu.

Un fost coleg din detenția de la Pitești, Dan Lucinescu, a mărturisit în volumul Jertfa că, atunci când Gheorghe Calciu, „în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de-al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi, iar din răni sânge”.

În 1958, Gheorghe Calciu a fost transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca, pe care a descris-o ca pe „o corabie răsturnată, a morții”. În celula, situată la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și cu apă curgând continuu pe pereți, a avut trei colegi : Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor. Ultimul i-a devenit ca un frate, după ce Gheorghe Calciu i-a salvat viața.

Și Marcel Petrișor a venit la Paris să mărturisească despre salvatorul său. L-am rugat să ne spună cum l-a cunoscut pe Părintele Calciu.

Urmând Mântuitorului Hristos, Gheorghe Calciu și-a vărsat din propriul sânge pentru salvarea aproapelui, a colegului său de celulă Constantin Oprișan, un alt mare mărturisitor creștin. Precum calciul care se administrează bolnavilor spre întremare, tânărul Calciu l-a întremat pe Marcel Petrișor și a întărit voința lui Iosif pentru a-și ajuta colegul de temniță.

Dar, după primul an împreună, Constantin Oprișan a murit. Părintele Calciu își amintea că l-a lăsat „pe Costache, strălucind, ca de aur. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt”.

El mai spunea că „Dumnezeu dă mucenicilor Săi o anumită forță duhovnicească”, iar lucrul acesta l-a văzut și în închisoare. „Adică oameni foarte slabi, oameni bolnavi, abia suflând, cum a fost Gafencu, aveau o forță extraordinară, fie că erau chinuiți, fie că erau flămânziți, nu simțeau suferința și continuau să mărturisească pe Dumnezeu, să binecuvânteze pe cei care-i torturau. Așa a fost Gafencu, cel care a murit ca un sfânt, așa se întâmplă cu toți martirii”, spunea Părintele Calciu.

Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, după ce a săvârșit parastasul Părintelui Calciu, a spus că Dumnezeu i-a primit între sfinții Săi pe cei care l-au urmat pe Hristos și l-au mărturisit în temnițele comuniste.

În partea a doua a zilei Martor 2 a vorbit Răzvan Codrescu, scriitor care a publicat mai multe cărți despre Gheorghe Calciu-Dumitreasa. L-am rugat să ne spună ce a însemnat pentru el întâlnirea cu Părintele Calciu.

Publicat în Emisiuni | Comentarii oprite

91. Părintele Gheorghe Calciu evocat la Paris (01.07.2012)

Vă prezint astăzi două evenimente importante care au avut loc la Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Sâmbătă, 5 noiembrie, în Catedrala Ortodoxă Română din Paris a avut loc deschiderea Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări Dumitru Stăniloae, o instituţie de cultură şi spiritualitate fondată în 2008 printr-o decizie a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Inaugurat în iulie 2009 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul Dumitru Stăniloae, având sediul la Catedrala mitropolitană ortodoxă română din Paris, este o instituţie de cercetare, formare şi gândire, destinată instruirii permanente a clericilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, dar şi pentru formarea cateheţilor şi a laicilor doritori de a ajuta Biserica. De asemenea, vor fi derulate mai multe proiecte editoriale de traducere ale autorilor români şi va fi promovată opera teologică a părintelui  Dumitru Stăniloae, ca şi experienţa spirituală proprie Ortodoxiei româneşti. Pentru realizarea acestora, Universitatea de Vară a mitropoliei, ajunsă anul acesta la a treia ediţie, va fi de acum organizată de Centrul Dumitru Stăniloae, iar în timpul anului vor avea loc cursuri regulate de iniţiere şi perfecţionare, seminarii, conferinţe, colocvii şi pelerinaje. Centrul cuprinde trei secţiuni, teologie, spiritualitate şi cultură, fiecare cu mai multe ramuri.

La deschidere, Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a vorbit despre Centrul Dumitru Stăniloae, iar directorii responsabili au prezentat secţiunile şi departamentele acestuia.

Fiica ilustrului teolog român, Lidia Stăniloae-Ionescu, a evocat amintirea Părintelui Dumitru. Au susținut conferințe doi preoți ortodocși francezi din mitropolia noastră : Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, fost ucenic al Părintelui Stăniloae, şi Părintele Gérard Reynaud.

Cu acest prilej a avut loc și lansarea primei traduceri în franceză a unei opere capitale a Părintelui Academician Dumitru Stăniloae, Teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe, tradusă de preotul Jean Boboc şi de Romain Otal și apărută recent la prestigioasa editură pariziană Cerf.

Părintele Jean Boboc a prezentat această carte și a făcut o retrospectivă a vieţii şi operei Părintelui Dumitru Stăniloae.

Născut la Paris din tată român și mamă franceză, doctorul Jean Boboc și-a legat toată viața de biserica exilului românesc din Paris.

Ajuns la vârsta pensionării, a fost hirotonit preot pe 10 mai 2009, ziua în care această biserică a revenit în sânul Bisericii mamă, Patriarhia Ortodoxă Română, după peste 60 de ani de separație.

L-am rugat pe Părintele Jean Boboc să ne vorbească mai întâi despre Centrul Ortodox de Studii şi Cercetări Dumitru Stăniloae din Paris.

Cu prilejul deschiderii Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări Dumitru Stăniloae, a fost inaugurată și televiziunea on-line a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, care a transmis acest eveniment.

De atunci, pe adresa www.apostolia.tv, pot fi urmărite în direct cursurile predate în cadrul Centrului Stăniloae, în general seara, de la ora Parisului 19.

Sute de români din țară și din diaspora au urmărit în direct pe apostolia.tv și un alt eveniment care a avut loc recent în Catedrala Ortodoxă Română din Paris.

Sâmbătă, 19 noiembrie, patru invitați din România au evocat amintirea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Lor li s-a adăugat Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care a și săvârșit parastasul de cinci ani al Părintelui Calciu.

Aceasta a fost a doua manifestare din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, și inaugurată pe 22 mai prin evocarea lui Mircea Vulcănescu.

Născut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu a fost închis de două ori de regimul comunist, întâi ca student la medicină, apoi ca preot și profesor la seminarul teologic din București, pentru că a criticat în predicile sale educația ateistă a tinerilor și demolarea bisericilor.

Călit de suferințe, Părintele Calciu a fost silit să plece într-un dureros exil american, la capătul căruia, ca un neobosit mărturisitor al lui Hristos, a intrat în Împărăția lui Dumnezeu tot într-o zi de noiembrie, pe 21, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului din anul 2006.

Moderatorul conferinţelor a fost Părintele Emilian Marinescu, consilier al Departamentului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

Publicat în Emisiuni | Comentarii oprite

90. Mănăstire românească în Belgia (24.06.2012)

Vă propun astăzi două întâlniri la mănăstirea ortodoxă românească din Belgia : cu Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif de la Paris și cu maica Siluana de la Iași.

Această mănăstire, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a luat naștere anul trecut, 2011, la Vedrin lângă orașul Namur, capitala regiunii Walonia.

Cumpărând o fostă mănăstire greco-catolică și salvând-o astfel de la profanare, românii au ctitorit prima mănăstire ortodoxă din federația Walonie-Bruxelles, regiunea francofonă a Belgiei.

În duminica trecută, a Tuturor Sfinților Români, Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit aici slujba Dumnezeieștii Liturghii, împreună cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot paroh al parohiei care coexistă cu mănăstirea. Cu acest prilej l-a hirotonit diacon pe Ciprian Poenaru pentru a sluji la Catedrala Ortodoxă Română din Bruxelles.

L-am rugat pe Înalt Preasfințitul Părinte Iosif să ne vorbească mai întâi despre importanța monahismului în diaspora românească.

La mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de lângă Namur am întâlnit-o pe maica Siluana, stareța mănăstirii Sfântul Siluan din Iași.
Duminică după-amiază a purtat o convorbire duhovnicească cu credincioșii veniți s-o asculte.

Am rugat-o pe maica Siluana să ne spună, pentru început, cu ce prilej se află în Belgia.

Publicat în Emisiuni | Etichete , | Comentarii oprite

89. Duminica Sfinților Români (17.06.2012)

Vă doresc o sărbătoare frumoasă în această Duminică a Sfinților Români.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la 20  iunie 1992 „să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie Duminica Sfinţilor Români, aşezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.

Instituirea sărbătorii Sfinților Români este cu atât mai binevenită cu cât urmează perioadei comuniste în care numeroși creștini români, știuți și neștiuți, au fost martirizați în lagăre și în închisori pentru credința ortodoxă și pentru demnitatea neamului nostru.

Pentru că prigoana anticrestină comunistă a făcut mai mulți mucenici în secolul XX decât toți martirii creștini din cele 19 veacuri precedente.

Pomenirea acestor mucenici și a jertfei lor pilduitoare este cinstită cu evlavie de credincioși mai ales astăzi când îi sărbătorim pe toți Sfinții Români, știuți și neștiuți, canonizați sau nu.

Din mulțimea de martiri ai credinței și patriei noastre care s-au jertfit în închisorile comuniste, vă propun astăzi figura luminoasă a unui mare intelectual ortodox român : Mircea Vulcănescu.

Născut în 1904 la București, Vulcănescu a strălucit în numeroase domenii : a fost filosof, teolog, jurist, sociolog, economist, scriitor, publicist și pedagog.

Între anii 1925 și 1927, a făcut studii de specializare în drept și sociologie la Paris.

Întors în țară, Mircea Vulcănescu a fost Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu din 1941 până în 1944.

Titlul vestitei sale lucrări Dimensiunea românească a existenței definește bine modul de viață al acestui mare român, îndrăgostit de poporul său.

Dar comuniștii l-au condamnat în 1946 la opt ani de temniță grea ca dușman al poporului și criminal de război.

Ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus, a murit pe 28 octombrie 1952 în puşcăria de la Aiud, jertfindu-se pentru aproapele său.

Mircea Vulcănescu a fost evocat duminică, 22 mai, la Catedrala ortodoxă română Sfinţii Arhangheli din Paris, în cadrul primei conferinţe comemorative din seria intitulată Martor și dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste.

Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a deschis această seară de pomenire printr-un parastas în memoria marelui filosof creştin.

Comemorarea a continuat printr-o masă rotundă la care au participat Mitropolitul Iosif şi cele două fiice ale filosofului: Alexandra Elisabeta de Hillerin – Vulcănescu şi Maria Ioana Vulcănescu.

Catedrala a fost plină de români, majoritatea tineri, dornici să descopere o personalitate remarcabilă a neamului românesc.

Înaltpreasfinţitul Iosif a subliniat asemănarea dintre cuvintele lui Mircea Vulcănescu înainte de moartea sa martirică, „Să nu ne răzbunați !”, și cuvintele Mântuitorului Hristos pe cruce, „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac !”.

Mediatorul conferinţei a fost Părintele Emilian Marinescu, consilier al Departamentului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

L-am rugat să ne spună mai întâi cum a luat naștere inițiativa organizării acestei conferințe comemorative consacrate lui Mircea Vulcănescu.

După conferință a urmat o agapă oferită de către familia Vulcănescu.

Apoi le-am invitat pe cele două surori, Alexandra și Maria, să ne evoce amintirea tatălui lor. S-au așezat una lângă alta pe o bancă în capela Catedralei române din Paris și s-au întors în timp pe vremea când erau două copile, Sandra și Măriuca, fascinate de părintele lor drag. Astfel s-au completat una pe alta frățește, într-o evocare mai caldă și mai emoționantă decât cea de la masa rotundă, unde au fost impresionate de publicul atât de numeros.

Întâi i-am dat cuvântul sorei mai mari, Sandra Vulcănescu.

Așadar, Mircea Vulcănescu, cel ce strălucise ca universitar și ca membru al guvernului României, și-a asumat cu smerenie crucea umilinței și suferinței în temnițele comuniste. Acolo s-a asemănat jertfelnic atât de mult Celui răstignit încât fostul său coleg de celulă, Frățescu, mărturisea tuturor: „El a fost Hristosul meu”. Viața în Hristos a martirului Mircea a strălucit în neagra închisoare până la sfârșit, prin jerfa de sine pilduitoare și prin ultimele sale cuvinte „Să nu ne răzbunați!” inspirate de rugăciunea Mântuitorului pe cruce „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!”.

Publicat în Emisiuni | Comentarii oprite

88. Comunism și capitalism (10.06.2012)

Invitatul meu de astăzi, domnul conferențiar doctor Viorel Ștefăneanu, predă literatură comparată și limba franceză la universitatea Paris Est.

S-a născut la începuturile instalării regimului comunist în România. Tatăl său, un profesor universitar cu studii de doctorat la Bordeaux, a fost considerat de noul regim ca fiind burghezo-moșier.
Fapt pentru care copilul Viorel și părinții săi au fost siliți să locuiască într-o singură cameră dintr-o casă naționalizată, unde baia și bucătaria erau comune pentru mai multe familii aflate în aceeași situație.

Înțelelegând din copilărie minciuna și alienarea promovate de sistemul totalitar comunist, tânărul Viorel Ștefăneanu a părăsit România în 1975.

Ajuns, ca refugiat politic, la Paris, a descoperit aici un Occident paradoxal, diferit de ceea ce sperase când plecase de acasă în căutarea libertății.

L-am vizitat pe Viorel Ștefăneanu în studioul său modest de la parter, cu vedere spre o mică grădină ca un colțișor de rai. Am remarcat îndată, pe pereții camerei sale, numeroase icoane, și, așezate pe rafturi, multe cărți dar și vechi casete video cu filme ale marilor cineaști ca Tarkovski, Dreier sau Bergman.

Aici, acest doctor în literatură comparată la Sorbona, mi-a prezentat perspectiva sa, de „ideologie comparată”, asupra comunismului pe care l-a părăsit și a capitalismului pe care l-a găsit în Franța.

L-am rugat pe Viorel Ștefăneanu să ne vorbească mai întâi despre motivele plecării sale din România.

Ajuns la Paris în urmă cu peste 30 de ani în căutarea libertății, Viorel Ștefăneanu, conferențiar doctor în literatură comparată, ne-a oferit o îndrăzneață privire comparativă asupra comunismului și capitalismului, două ideologii și sisteme politice pe care le-a cunoscut bine, din proprie experiență.

Aș adăuga doar că, dincolo de gândirea unică și, respectiv, politicul corect, care le caracterizează, adevărata libertate este cea interioară, după cum ne-a încredințat acum două milenii Cel ce a zis : Adevărul vă va face liberi.

Publicat în Emisiuni | 1 comentariu

87. Sfântul Duh și spiritualitatea (3.06.2012)

Vă doresc o sărbătoare frumoasă astăzi la praznicul Pogorârii Sfântului Duh.

După cincizeci de zile de la Învierea Mântuitorului și după zece zile de la Înălțarea Sa, Sfântul Duh s-a pogorât peste apostoli în chip de limbi de foc care „au șezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.”

„Dar de ce l-au văzut sub formă de limbi ?”, se întreba Sfântul Grigorie Palama într-una din predicile sale. Apoi răspundea : „Pentru a arăta că Duhul Sfânt este de aceeași ființă cu Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu ; că nimic nu este mai înrudit cu cuvântul decât limba. În același timp era pentru harul învățăturii : că cine învață în Hristos trebuie să aibă o limbă plină de har.”

Dar nu toate limbile reușesc să exprime prezența Sfântului Duh cu aceeași claritate.

În română, cuvântul „duhovnicesc”, vechi termen bisericesc, presupune în mod evident o lucrare a Duhului Sfânt.

Neologismul „spiritual”, preluat din franceză, se referă și el mai întâi la ceva privitor la spirit, având și sensul de imaterial, sufletesc și intelectual.

Astfel, și în acest caz, româna, limbă liturgică de peste trei veacuri, dă dovadă de precizie duhovnicească și teologică.

Dar în franceză cuvântul „esprit” are și sensul de „duh”, „spirit” și pe cel de „minte”, „rațiune”.

Această neclaritate lingvistică, pe care o regăsim în majoritatea limbilor neolatine, dar și în alte limbi occidentale, a favorizat confuzia sprituală.

În Occident, „spiritual” devine sinonim cu „inteligent”, la capătul unui proces în care viața duhovnicească este înlocuită tot mai mult cu activitatea intelectuală, cu raționalismul.

Astfel, în mod paradoxal, filosoful anticreștin Voltaire era considerat un om spiritual în Franța secolului al XVIII-lea.

Precizia duhovnicească a limbii române este apreciată în mod deosebit de un preot francez, doctor în teologie ortodoxă, care a învățat-o în bisericile noastre.

Este vorba despre Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Potopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard descinde dintr-o veche familie aristocratică franceză. Dealtfel o nobleţe spirituală, autentic creştină, i se poate citi pe chip şi în gesturi. Este profesor universitar de limbi clasice şi preot paroh al parohiei ortodoxe francofone Saint Germain et Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului.

După ce, în urmă cu aproape patruzeci de ani, a devenit ortodox în Biserica Ortodoxă Română, Părintele Marc-Antoine a vizitat adeseori România.

Copil fiind, l-am văzut pentru prima oară în anii ’80, slujind ca preot la Mânăstirea Antim din Bucureşti împreună cu duhovnicul său, Părintele stareț Sofian Boghiu.
Chipul ascetic al acestui preot ortodox francez, care făcea eforturi să slujească în limba română și roșea de fiecare dată când se încurca, mi-a făcut o impresie puternică. Dar n-am îndrăznit atunci să-i vorbesc.

L-am revăzut și ascultat în 1990, vorbind la prima întâlnire organizată de Frăția Ortodoxă Română la București, când am avut și privilegiul unei prime convorbiri.

Apoi l-am citit în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, apărută în 1995 la Sibiu, pe care o publicase mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”.

Prin această carte, în care prezenta convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

Dar astăzi avem bucuria de a-l asculta vorbind în limba noastră, cu smerenie, eleganță și umor.

Părinte Marc-Antoine, pentru început vă rog să ne vorbiţi puţin despre dumneavoastră şi să ne spuneţi de ce aţi devenit creştin ortodox.

Cu un spirit de observație fin și duhovnicesc, bazat pe vasta sa cultură franceză și română, precum și pe experiența sa de viață ortodoxă autentică, preotul francez Marc-Antoine Costa de Beauregard ne-a prezentat esența spiritualității românești cu căldura inimii sale române.

Se cuvine așadar să punem la inimă cuvintele sale și să ne străduim ca, în țările unde locuim, să dăm mărturie prin viața noastră despre o civilizație românească a bunei cuviințe, a echilibrului duhovnicesc și a comuniunii persoanelor.

Publicat în Emisiuni | Comentarii oprite

86. Festivalul „Din dragoste pentru Frumos”din Paris (27.05.2012)

Hristos S-a Înălțat!

Bun găsit tuturor la Vocea română din lume, o emisiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Sunt Bogdan Florin Vlaicu și vă propun astăzi o prezentare a Festivalului „Din dragoste pentru Frumos” care a avut loc săptămâna trecută la Paris.

Organizat de Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Festivalul s-a deschis miercuri, 16 mai, în biserica pariziană Saint Sulpice, printr-un cuvânt al Înalt Preasfințitului Mitropolit Iosif și un concert extraordinar Grigore Leșe şi bătrânii armâni fărșeroți.

Joi, acest Festival al tuturor românilor din diaspora i-a reunit în sala bizantină a Ambasadei României pe ambasadorii României și Republicii Moldova pentru deschiderea Serii de Gală. Concertul susținut de marele pianist francez Jean-Claude Pennetier, care este și preot ortodox al Mitropoliei noastre, a fost urmat de un spectacol susținut de trupa de teatru Contraste din București.

Duminică, în curtea reședinței mitropolitane din Limours, lângă Paris, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif, care a rostit după-amiază un cuvânt concluziv în încheierea Festivalului, după un concert de cântări tradiționale interpretate de Corala Catedralei Mitropolitane și un program folcloric oferit de sătenii din Bixad, Oaș.

În public s-au aflat și francezi care au beneficiat de traducere simultană, în special în timpul conferințelor teologice, antropologice și etnologice din programul Festivalului.

Mediatorul manifestărilor Festivalului a fost Părintele Emlian Marinescu, consilierul cultural al Mitropoliei.

L-am rugat să ne spună cum a luat naștere acest Festival aflat acum la a doua ediție.

În cadrul Festivalului „Din dragoste pentru Frumos”, maestrul Grigore Leșe a susținut mai multe concerte și o conferință.

L-am rugat să ne vorbească mai întâi despre participarea sa la acest Festival.

Publicat în Emisiuni | Etichete , | Comentarii oprite

85. Catedrala română din Paris (20.05.2012)

Vă propun astăzi o prezentare a istoriei Catedralei ortodoxe române Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din Paris, în dialog cu Părintele paroh Constantin Târziu.

Situată în inima Parisului, în cartierul latin, aproape de Sorbonna, prima universitate din Europa, și de Catedrala catolică Notre Dame, prima catedrală gotică din lume, Catedrala ortodoxă română este cea mai veche biserică din capitala Franței unde Ortodoxia și-a aflat adăpost.

Pentru că istoria bisericii de pe strada Jean de Beauvais, numărul 9 bis, din al cincilea arondisment al Parisului, a început încă din secolul al XIV-lea.

În anul 1374, regele Franței Carol al V-lea a întemeiat această biserică gotică, numită atunci capela Sfântul Evanghelist Ioan a colegiului Beauvais, doar la câteva decenii după ce, la celălalt capăt al Europei, domnitorii Basarab I și Bogdan I întemeiaseră cele două principate române, Valahia și Moldova.

După o jumătate de mileniu, în 1882, un alt Carol, primul rege al României, a cumpărat biserica, aflată în cartierul universitar, pentru parohia ortodoxă română din Paris, ai cărei membrii erau în majoritate studenți. Pentru că tot mai mulți tineri boieri români veneau la studii în capitala Franței încă de pe la începutul secolului al XIX-lea.

Desigur, interiorul sfântului lăcaș a fost adaptat pentru a corespunde cultului ortodox. Altarul și naosul au fost, în același timp, separate și unite printr-un iconostas sculptat în lemn prețios, de o frumoasă factură neo-gotică, inspirată de stilul arhitectural gotic al edificiului.

Acesta este încununat cu o cruce fleurdelis-ată, adică având la capetele brațelor câte o floare de crin, simbolul monarhiei franceze, la origine un simbol occidental al fecioriei Maicii Domnului, numită aici Doamna noastră, Notre Dame, și considerată a fi ocrotitoare a Franței. Crucea originală amintește discret peste veacuri de ctitorirea bisericii de către regele Franței, Carol al V-lea.

De atunci, vechea capelă catolică franceză a devenit biserica ortodoxă română Sfinții Arhangheli.

Astfel, în această biserică din cartierul latin, s-au întâlnit culturile celor două popoare de origine latină, francez și român, unul din Occidentul și celălalt din Orientul Europei creștine.

Dar în anul 1948, ca reacție la instalarea forțată a comunismului în România, Biserica română din Paris s-a despărțit de Patriarhia Română, refuzând orice legătură cu statul comunist persecutor al creștinilor.

Astfel ea a devenit biserica exilului românesc, adăpost al multor refugiați politici, victime ale regimului comunist, care erau, până la sfârșitul anilor ’80, cei mai numeroși membrii ai diasporei.

În această perioadă dificilă, la biserica română din Paris puteau fi întâlnite toate marile personalități pe care România le-a dat culturii franceze : Virgil Gheorghiu slujea ca preot, Constantin Brâncuși cânta la strană, George Enescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade și chiar Emil Cioran participau la slujbe, iar viitorul ieromonah Rafail Noica descoperea aici Ortodoxia.

Sfântul Arhiepiscop rus din exil Ioan Maximovici slujea, într-o capelă a bisericii române, pentru parohia de exilați sârbi găzduită aici cu ospitalitate de comunitatea românească.

După hirotonia tânărului ieromonah Iosif Pop ca arhiepiscop la Paris, în anul 1998, a început o apropiere între parohia Sfinții Arhangheli și Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. IPS Iosif a hirotonit doi preoți pentru această parohie.

În duminica de 25 noiembrie 2007, parohia Sfinții Arhangheli a sărbătorit a 125-a aniversare a cumpărării bisericii române din Paris de regele României Carol I și a 115-a aniversare a târnosirii ei de către episcopul Inochentie Ploieșteanu.

Era pentru a treia oară când Mitropolitul Iosif concelebra aici cu Arhiepiscopul Nataniel al diocezei românești din Biserica Ortodoxă a Americii, căreia aparținea canonic această parohie începând cu anul 2000.

La sfârșitul Liturghiei, IPS Iosif a citit mesajul Prea Fericitului Părinte Daniel, noul Patriarh al României, în care acesta cerea iertare și ierta pentru toate neajunsurile și întristările din relațiile între Biserica Ortodoxă Română și această comunitate din diaspora în perioada regimului comunist.

Mesajul patriarhal atât de așteptat a emoționat până la lacrimi episcopi, preoți și credincioși, într-un moment unic de împăcare.

Iertarea sinceră reciprocă a dus la împăcarea definitivă, în 10 mai 2009, când adunarea generală extraordinară a Bisericii române din Paris a decis în unanimitate să treacă în jurisdicția Mitropolitului Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale.

Asfel a fost vindecată rana despărțirii Bisericii exilului românesc de Biserica mamă, Patriarhia Ortodoxă Română.

Cu adevărat, în această vreme marcată de ură și învrăjbire, faptul de a regăsi unitatea după o despărțire de peste 60 de ani a fost totodată eveniment istoric și miracol.

Un eveniment care a deschis o nouă pagină în istoria bisericii ortodoxe române din Paris, devenită catedrală mitropolitană.

Reunirea vechii și noii diaspore, a refugiaților polititici, exilaților economici și studenților, a întărit comunitatea românească, cea mai mare comunitate ortodoxă din Franța, cu peste 50 de parohii și 9 mănăstiri.

Reprezentați în mozaicul din arcada gotică de deasupra porții catedralei ortodoxe române, Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, Mai Marii Voievozi ai oștilor cerești, ocrotesc și astăzi unitatea românilor din Paris.

L-am rugat pe Părintele paroh Constantin Târziu să ne evoce câteva personalități și momente importante din istoria catedralei ortodoxe române din Paris.

Cântările liturgice au fost interpretate de grupul psaltic Stavropoleos din București, care a fost invitat în mai multe rânduri să cânte la Catedrala ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris.

Publicat în Emisiuni | 1 comentariu

84. Mana Sfântului Nicolae din Bari (13.05.2012)

Vă voi prezenta astăzi cea mai veche parohie ortodoxă română din sudul Italiei, aflată în Bari, orașul Sfântului Nicolae.

Sfântul Nicolae a trăit în secolul al IV-lea și a fost arhiepiscop al Mirei, un port al provinciei Lycia, din partea răsăriteană a Imperiului roman, care se află astăzi în Turcia. După ce a trecut la Domnul, încununat cu nimbul sfințeniei, moaștele sale au fost venerate în catedrala orașului.

Dar pe 9 mai 1087, la câțiva ani după schisma din 1054 care a separat Apusul catolic de Răsăritul creștin ortodox, cavalerii cruciați au adus trupul Sfântului Nicolae la Bari, unde se află și astăzi, adăpostit de cripta monumentalei Basilici San Nicola.

Astfel, Sfântul Nicolae poate fi considerat cel mai vechi emigrant ajuns în Bari din Estul ortodox.

În amintirea acestui fapt, în cripta Basilicii San Nicola a fost amenajată o capelă ortodoxă, alături de moaștele sfântului.

Miercurea trecută, pe 9 mai a fost sărbătorită Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, sărbătoare menționată și în calendarul liturgic ortodox.

Cu această ocazie, în fiecare an, din mormântul Sfântului Nicolae de la Bari este extrasă mana, un lichid incolor care izvorăște din oasele sfântului, în cadrul unei slujbe care îi reunește pe credincioșii catolici dar și pe cei ortodocși, majoritatea români.

La slujbă este invitat și un episcop ortodox, care în mai multe rânduri a fost Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.

Mana Sfântului Nicolae este apoi amestecată cu aghiasmă și pusă în numeroase sticluțe pe care pelerinii le procură aici în tot cursul anului și beau din mană pentru a se tămădui de boli.

Românii care au venit în ultimele decenii la Bari s-au bucurat să găsească aici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, atât de venerat în țara noastră.

Venit din Oltenia natală, Părintele Mihai Drigă a fondat parohia ortodoxă română din Bari în anul 1983.

Vreme de 20 de ani a slujit chiar lângă moaștele Sfântului Nicolae, în modesta capelă ortodoxă amenajată în cripta basilicii catolice.

Dar numărul românilor din Bari a crescut mult în ultimii ani și astăzi slujbele sunt oficiate în biserica Sfântul Grigorie aflată în stânga Basilicii San Nicola și cu două secole mai veche decât aceasta.

Actualmente, în Italia se află cea mai mare comunitate românească din diaspora. Cei peste 1.100.000 de români constituie aici cea mai importantă minoritate națională și principala comunitate ortodoxă, organizată deja în peste 160 de parohii.

Pentru prima dată, după aproape un mileniu de la marea schismă din 1054, un episcop ortodox are sediul la Roma : este vorba despre Preasfințitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a doua Biserică din acestă țară, ca mărime, după Biserica Romano-Catolică. Preasfințitul Siluan a fost înscăunat  ca Episcop român al Italiei, în urmă cu 4 ani, pe 8 mai 2008.

La praznicul Nașterii Maicii Domnului din 8 septembrie 2011, Italia a recunoscut oficial Episcopia Ortodoxă Română printr-un document semnat de primul ministru italian Silvio Berlusconi.

Documentul a fost semnat apoi de președintele Italiei, Giorgio Napolitano, tot într-o zi de praznic ortodox, la Înălțarea Sfintei Cruci din 14 septembrie.

Potrivit Departamentului de informare şi mass-media al Episcopiei Italiei, această recunoaştere oficială reprezintă încununarea eforturilor şi a jertfelniciei celor care au pus bazele primelor comunităţi ortodoxe româneşti în Italia şi a tuturor celor care au continuat
şi au dezvoltat această lucrare, preoţi şi mireni, până la stadiul la care ea se află în prezent.

Printre acești pionieri ai Ortodoxiei noastre în Italia s-a aflat și Părintele protopop Mihai Drigă, pe care l-am rugat să ne vorbească mai întâi despre începuturile parohiei ortodoxe române Sfânta Treime din Bari.

Publicat în Emisiuni | 2 comentarii

83. Mănăstirea românească din Budapesta (8.01.2012)

Vă voi prezenta astăzi singura mănăstire românească din Budapesta, în dialog cu Părintele Protosinghel David Pop, superiorul acestui aşezământ monahal, „Sfântul Ioan Botezătorul”, dar și al Centrului Pastoral-Misionar şi Cultural „Sfântul Vasile cel Mare”.

Mănăstirea românească „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta
Mănăstirea românească „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta

Slujbele se săvârșesc în Capela Ortodoxă Românească din strada Holló nr. 8, în inima capitalei Ungariei, capelă care adăpostește de peste un secol și singura parohie românească din Budapesta.

Părintele David Pop slujind în Capela Ortodoxă Românească din Budapesta
Părintele David Pop slujind în Capela Ortodoxă Românească din Budapesta

Începutul prezenței românilor în Ungaria se pierde în negura timpului, iar istoria lor se împletește cu istoria frământată a Transilvaniei.

Portretul ctitorului Emanuil Gojdu din incinta mănăstirii românești din Budapesta
Portretul ctitorului Emanuil Gojdu din incinta mănăstirii românești din Budapesta

Când, în drum spre Europa Occidentală, am trecut granița cu mașina în Ungaria, am întâlnit plăcuțe indicatoare bilingve care, prin numele românești ale localităților, aminteau că românii sunt prezenți și dincolo de hotarul de vest al țării noastre.

Poarta de intrare în complexul Gojdu din Budapesta
Poarta de intrare în complexul Gojdu din Budapesta

Placuță comemorativă dedicată lui Emanuil Gojdu

Placuță comemorativă dedicată lui Emanuil Gojdu

Pe acești români îi păstorește astăzi Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sediul la Gyula, oraș al cărui nume românesc este Jula, unde românii sunt prezenți de veacuri.

La mănăstirea românească din Budapesta, l-am rugat pe Părintele David Pop să ne vorbească mai întâi despre istoria românilor de pe aceste meleaguri.

Părintele David Pop
Părintele David Pop

Așadar flacăra ortodoxiei românești, aprinsă în modesta capelă a mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din inima Budapestei, încălzește nu doar sufletele românilor dar și ale unora dintre maghiarii trăitori în acest frumos oraș străbătut de Dunăre. Aceasta este încă o mărturie despre vocația misionară a Bisericii noastre manifestată chiar dincolo de hotarul de limbă.

Publicat în Emisiuni | Comentarii oprite