45. Ortodoxia în Franța (14.08.2011)

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Potopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, este un exemplu elocvent despre cât de mult poate fi prețuită Ortodoxia de către anumiți intelectuali din Occident.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard descinde dintr-o veche familie aristocratică franceză. Dealtfel o nobleţe spirituală, autentic creştină, i se poate citi pe chip şi în gesturi. Este profesor universitar de limbi clasice şi preot paroh al parohiei ortodoxe francofone Saint Germain și Saint Cloud din Louveciennes, în apropierea Parisului.

După ce, în urmă cu aproape patruzeci de ani, a devenit ortodox în Biserica Ortodoxă Română, Părintele Marc-Antoine a vizitat adeseori România.

Copil fiind, l-am văzut pentru prima oară în anii ’80, slujind ca preot la Mânăstirea Antim din Bucureşti împreună cu duhovnicul său, Părintele stareț Sofian Boghiu. Chipul ascetic al acestui preot ortodox francez, care făcea eforturi să slujească în limba română și roșea de fiecare dată când se încurca, mi-a făcut o impresie puternică. Dar n-am îndrăznit atunci să-i vorbesc.

L-am revăzut și ascultat în 1990, vorbind la prima întâlnire organizată de Frăția Ortodoxă Română la București, când am avut și privilegiul unei prime convorbiri.

Apoi l-am citit în cartea Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, apărută în 1995 la Sibiu, pe care o publicase mai întâi în 1993 la Paris, cu titlul Ose comprendre que je t’aime, în traducere: „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”.

Prin această carte, în care prezenta convorbirile sale cu Părintele Academician Dumitru Stăniloae, publicul francez a putut să-l cunoască mai bine pe marele teolog român.

Din 2001, când am creat emisunea L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, Biserica Ortodoxă astăzi, unica emisiune ortodoxă săptămânală din Paris, a cărei difuzare continuă la Radio Notre Dame în fiecare duminică, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard este invitatul meu preferat, mereu dispus să-mi acorde un interviu, cu amabilitatea și competența care-i sunt caracteristice.

Pe cei care înțelegeți limba franceză, vă invit să-l ascultați în emisiunile L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, disponibile pe site-ul emisiunii la adresa ortradio.free.fr .

Dar astăzi avem bucuria de a-l asculta vorbind în limba noastră, cu smerenie, eleganță și umor.

Părinte Marc-Antoine, pentru început vă rog să ne vorbiţi puţin despre dumneavoastră şi să ne spuneţi de ce aţi devenit creştin ortodox.

Cu un spirit de observație fin și duhovnicesc, bazat pe vasta sa cultură franceză și română, precum și pe experiența sa de viață ortodoxă autentică, preotul francez Marc-Antoine Costa de Beauregard ne-a prezentat esența spiritualității românești cu căldura inimii sale române.

Se cuvine așadar să punem la inimă cuvintele sale și să ne străduim ca, în țările unde locuim, să dăm mărturie prin viața noastră despre o civilizație românească a bunei cuviințe, a echilibrului duhovnicesc și a comuniunii persoanelor.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Acest articol a fost publicat în Emisiuni. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>