Vă invit astăzi la întâlnirea rarisimă cu un secol de viață.
Aici în Franța, în țara cu cei mai mulți centenari din Europa, unul dintre aceștia este român.
Maestrul Teodor Cosma a împlinit vârsta de o suta de ani pe 7 august 2010.
Dar povara anilor, adunați de-a lungul celui mai frământat veac din istorie, nu l-a lipsit nici de luciditate, nici de umor, nici de bună dispoziție.
A trăit jumătate din secolul său de viață în România și jumătate în Franța.
În casa părintească din București, copilul Teodor descoperea bucuria de a cânta la pian în anul marii uniri.
A absolvit Facultatea de drept din Paris, apoi Conservatorul de muzică din București și Ecole normale de musique din Paris.
La București, tânărul Teodor, numit de-acum și Teddy, a condus Jazzul Radio în anii ’30, a fost director al Teatrului Alhambra în anii ’40, a fondat și dirijat orchestra Electrecord în anii ’50. Devine asfel celebru ca un jazzman autentic, cunoscut și pentru improvizațiile sale la pian într-un stil personal.
Insist asupra carierei lui Teodor Cosma pentru că, în modestia lui, maestrul a preferat să-mi vorbească despre sucesele fiului său Vladimir Cosma, care a devenit cel mai celebru compozitor de muzică de film din Franța și pentru că are un tată plin de talent muzical și pedagogic.
L-am vizitat pe maestrul centenar, însoțit de Părintele diacon Viorel Nedelcu, de la Catedrala română din Paris, de care-l leagă o prietenie de suflet.
Teodor Cosma locuiește într-un apartament spațios, situat în cartierul select dintre Sena și bulevardul Champs Elysées. Pe un perete se află încă, la loc de cinste, afișul concertului său de la Moscova, unde a obținut cu orchestra Electrecord premiul întâi și medalia de aur la Festivalul Tineretului din URSS, în 1957.
Tocmai prânzise, invitat de fiul său Vladimir, și se întorcea sprinten acasă.
Ne-a întâmpinat cu rugăciunea lui Iisus înlocuind ultimul cuvânt păcătosul, prin dobitocul, într-o manieră de umor și autoironie care îi este specifică, așa cum aveam să înțeleg de-a lungul acestui interviu.
M-am așezat pe canapea, alături de paradoxala siluetă măruntă a monumentului secular.
L-am rugat pe maestrul Teodor Cosma să ne evoce mai întâi începuturile vieții sale centenare.
Ați ascultat primul cântec compus de copilul Vladimir Cosma la București în 1957, anul în care tatăl său Teodor, care-l interpretează aici împreună cu orchestra Electrecord, primea medalia de aur la Moscova.
Cel care considera la început că paternitatea este o situație nenorocită, își va sacrifica propria carieră, consacrându-și viața reușitei fiului său. Ajuns în Franța, Teodor Cosma trăiește, depășind secolul, însuflețit de succesele copilului său de care se temea, înainte de a-l cunoaște, că n-o să-l lase să trăiască.
Acest secol de experiență de viață ne dă o pildă, așadar, despre importanța de a permite copilului să se nască și de a-l naște și prin educație, pentru că el poate fi pentru părinții săi o șansă de împlinire și prelungire a vieții.
Educația este cu atât mai necesară în această vreme a relativismului în care nimic nu mai este de la sine înțeles ca altădată: nici limba, nici credința, nici patria, nici măcar heterosexualitatea.
Atenție, însă, la ce amintire lasă părinții copilului, care-i poate caracteriza uneori, și nu doar la o sută de ani, printr-un singur cuvânt: tata sever, mama muzicantă.
Am pus capăt interviului de teamă că l-am obosit prea mult pe maestrul centenar. Dar Teodor Cosma m-a condus în camera alăturată unde mi-a cântat la pian exact cântecele despre care-mi vorbise. Astfel, am putut să împodobesc cu ele această emisiune.
Am fost cucerit de verva și buna dispoziție a băiatului de o sută de ani care vorbește fluent, glumește și cântă. Într-o stare ca asta parcă merită să trăiești un secol.
La plecare, l-am îmbrățișat pe maestru, zicându-i în glumă că sper ca longevitatea să fie molipsitoare, dar nădăjduind să i se împlinească dorința sa fără margini, cât mai curând.
Pentru că, dacă perspectiva unei vieți îndelungate este atrăgătoare, cu cât mai mult este făgăduința unei vieți veșnice.