Al doilea eveniment din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, această manifestare a avut loc pe 19 noiembrie în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris. În prezența Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, patru martori, invitați din România, au vorbit despre Părintele Calciu pe care l-au cunoscut foarte bine.

IPS Mitropolit Iosif asistând la conferința Martor 2 despre Părintele Calciu

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa a fost un mare mărturisitor creștin și un neobosit luptător anticomunist care a suferit peste 21 de ani de temniță.

Părintele Gheorghe Calciu

S-a născut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, într-o familie cu 11 copii.

Student în anul doi la medicină, Gheorghe Calciu a fost închis de regimul comunist, pentru prima oară în 1948.

Eliberat în urma amnistiei generale din 1964, a urmat cursurile facultăților de filologie și de teologie din București. Apoi a devenint preot și profesor de franceză și de Noul Testament la seminarul teologic Radu Vodă din capitală.

Dar Părintele Calciu a fost întemnițat a doua oară în 1979, vreme de 5 ani, pentru că a criticat în 7 predici, intitulate „Cuvinte către tineri”, educația ateistă a tinerilor și demolarea bisericilor.

La începutul primei detenții, tânărul Calciu a trecut doi ani prin iadul reeducării din înfricoșătoarea închisoare pentru studenți de la Pitești.

Demostene Andronescu, unul dintre martorii zilei Martor 2 de la Paris, l-a cunoscut în temniță după această experiență infernală, fără să-l poată vedea.

L-am rugat pe să ne vorbească despre prima sa întâlnire cu Părintele Calciu.

Alături de Pr. Emilian Marinescu și de Marcel Petrișor, Demostene Andronescu vorbind despre Părintele Calciu

După ce a săvârșit parastasul Părintelui Calciu, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a spus că Dumnezeu i-a primit între sfinții Săi pe cei care l-au urmat pe Hristos și l-au mărturisit în temnițele comuniste.

IPS Mitropolit Iosif vorbind despre Părintele Calciu la conferința Martor 2

În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Gheorghe Calciu a avut curajul să arate că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.
Această îndrăzneală care putea să-l coste viața, l-a salvat de execuția de care au avut parte țapii ispășitori.

În 1958, Gheorghe Calciu a fost transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca, unde a avut trei colegi de celulă : Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor.

Urmând Mântuitorului Hristos, Gheorghe Calciu și-a vărsat din propriul sânge pentru salvarea aproapelui său Constantin Oprișan, un alt mare mărturisitor creștin. Precum calciul care se administrează bolnavilor spre întremare, tânărul Calciu l-a întremat pe muribundul Marcel Petrișor, spălându-l cu apa sa de băut și hrănindu-l cu pâinea sa, și a întărit voința lui Iosif pentru a-și ajuta colegul de temniță.

Părintele Gheorghe Calciu împreună cu Marcel Petrișor

Petrișor i-a devenit ca un frate, după ce Gheorghe Calciu i-a salvat viața.

Mărturisind la Paris despre salvatorul său, Marcel Petrișor ne vorbește despre solidaritatea umană de care a fost nevoie pentru a supraviețui condițiilor grele din celula de la Jilava.

Cartea lui Marcel Petrișor, Cumplite încercări, Doamne ! Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste, publicată la editura Christiana,  a apărut recent și în limba franceză la Iași sub titlul Quelque part à l’Est, Undeva în Est.

Marcel Petrișor, Demostene Andronescu și IPS Mitropolit Iosif asistând la conferința Martor 2 despre Părintele Calciu

A doua perioadă de detenție a Părintelui Calciu a încetat după 5 ani, ca urmare a intervenției președintelui american Ronald Reagan și a altor personalități politice occidentale.

Dar apoi a fost silit de regimul comunist să plece într-un lung și dureros exil. A poposit mai întâi la Paris și s-a stabilit apoi în Statele Unite ale Americii, unde a devenit preot paroh la biserica românească Sfânta Cruce din Alexandria, lângă capitala Washington DC.

Dorul permanent de țară l-a făcut să se întoarcă de-ndată ce-a putut, în 1990. Dar noua putere de la București l-a întâmpinat cu teamă și ostilitate.

Părintele Calciu și-a păstrat umorul și fermitatea care-l caracterizau. Când, la sosirea lui pe aeroportul Otopeni, o jurnalistă l-a întrebat dacă este manipulat, Părintele i-a răspuns : „Da !” Mulțumită, ea a continuat : „De cine ?” Atunci Părintele i-a replicat cu fermitate :  „De Iisus Hristos !”

A continuat să revină în țară de multe ori până cu puțină vreme înainte de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, din 21 noiembrie 2006.

Dar până în ultima clipă a vieții Părintele Calciu și-a dorit repatrierea, de care n-a avut parte decât după ce a murit la Washigton DC.

Despre dorința sa de repatriere ne vorbește scriitorul Răzvan Codrescu, un alt martor al zilei Martor 2 de la Paris.

Răzvan Codrescu vorbind despre Părintele Calciu

Această cântare a fost interpretată de corul maicilor de la mănăstirea Diaconești, obște monahală care s-a remarcat prin publicarea unor cărți importante despre Părintele Gheorghe Calciu, între care biografia lui și mai recentul volum de cuvântări ale sale, intitulat Cuvinte vii.

Sâmbătă, 19 noiembrie, patru invitați din România și preotul paroh Constantin Târziu au evocat personalitatea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Lor li s-a adăugat Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care a și săvârșit parastasul de cinci ani al Preotului Calciu.

Părintele Calciu a fost un neobosit luptător anticomunist care și-a mărturisit credința în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele său, îndurând peste 21 de ani de temniță.

Născut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu a fost închis de două ori de regimul comunist, întâi ca student la medicină, în 1948, apoi ca preot și profesor la seminarul teologic din București, în 1979, pentru că a criticat în predicile sale educația ateistă a tinerilor și demolarea bisericilor.

La începutul primei detenții, tânărul Calciu a trecut doi ani prin iadul reeducării din înfricoșătoarea temniță pentru studenți de la Pitești, unde a făcut unele compromisuri.

După această experiență infernală, i-a comunicat prin alfabetul Morse unui deținut politic aflat într-o altă celulă, Demostene Andronescu, hotărârea lui de a-și ispăși această greșală printr-o pocăință care avea să se arate exemplară.

Cei doi se vor vedea pentru prima oară abia șapte ani mai târziu, după eliberare, și vor deveni buni prieteni.

L-am rugat pe Demostene Andronescu, unul dintre martorii zilei Martor 2 de la Paris, să ne spună prin ce l-a impresionat cel mai mult Părintele Calciu.

Un fost coleg din detenția de la Pitești, Dan Lucinescu, a mărturisit în volumul Jertfa că, atunci când Gheorghe Calciu, „în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de-al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi, iar din răni sânge”.

În 1958, Gheorghe Calciu a fost transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca, pe care a descris-o ca pe „o corabie răsturnată, a morții”. În celula, situată la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și cu apă curgând continuu pe pereți, a avut trei colegi : Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor. Ultimul i-a devenit ca un frate, după ce Gheorghe Calciu i-a salvat viața.

Și Marcel Petrișor a venit la Paris să mărturisească despre salvatorul său. L-am rugat să ne spună cum l-a cunoscut pe Părintele Calciu.

Urmând Mântuitorului Hristos, Gheorghe Calciu și-a vărsat din propriul sânge pentru salvarea aproapelui, a colegului său de celulă Constantin Oprișan, un alt mare mărturisitor creștin. Precum calciul care se administrează bolnavilor spre întremare, tânărul Calciu l-a întremat pe Marcel Petrișor și a întărit voința lui Iosif pentru a-și ajuta colegul de temniță.

Dar, după primul an împreună, Constantin Oprișan a murit. Părintele Calciu își amintea că l-a lăsat „pe Costache, strălucind, ca de aur. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt”.

El mai spunea că „Dumnezeu dă mucenicilor Săi o anumită forță duhovnicească”, iar lucrul acesta l-a văzut și în închisoare. „Adică oameni foarte slabi, oameni bolnavi, abia suflând, cum a fost Gafencu, aveau o forță extraordinară, fie că erau chinuiți, fie că erau flămânziți, nu simțeau suferința și continuau să mărturisească pe Dumnezeu, să binecuvânteze pe cei care-i torturau. Așa a fost Gafencu, cel care a murit ca un sfânt, așa se întâmplă cu toți martirii”, spunea Părintele Calciu.

Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, după ce a săvârșit parastasul Părintelui Calciu, a spus că Dumnezeu i-a primit între sfinții Săi pe cei care l-au urmat pe Hristos și l-au mărturisit în temnițele comuniste.

În partea a doua a zilei Martor 2 a vorbit Răzvan Codrescu, scriitor care a publicat mai multe cărți despre Gheorghe Calciu-Dumitreasa. L-am rugat să ne spună ce a însemnat pentru el întâlnirea cu Părintele Calciu.