28. Vizită patriarhală în Franța (17.04.2011)

Sunt Bogdan Florin Vlaicu și astăzi de Florii vă urez să vă bucurați de Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul, celor ce primiți cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul undelor radio.

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim

În zilele de 9 și 10 aprilie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat o vizită canonică la Strasbourg, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, iar, între 11 și 13 aprilie, Patriarhul României s-a aflat într-o vizită oficială la Consiliul Europei cu sediul la Strasbourg, la invitaţia domnului Mevlüt Çavuşoğlu, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Voi consacra prima parte a emisiunii acestei vizite patriarhale în Franța.

În prima zi a vizitei canonice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit două troiţe noi în cimitirul militar românesc din localitatea Haguenau, situată la 30 kilometri nord de Strasbourg, unde se odihnesc numeroși soldați români care au murit aici în condiții grele, prizonieri în lagărele germane din vremea primului război mondial.

PF Părinte Patriarh Daniel la sfințirea troițelor din Haguenau

PF Părinte Patriarh Daniel la sfințirea troițelor din Haguenau

Duminica trecută, Patriarhul României a sfinţit catapeteasma bisericii Sfântul Ioan Botezătorul a parohiei ortodoxe române din Strasbourg şi capela parohială cu hramul Sfântul Ioan Valahul. În continuare, Preafericirea Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, de Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei și de Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, studenţi români teologi şi membrii parohiei.

PF Părinte Patriarh Daniel slujind Sfânta Liturghie la parohia ortodoxă română din Strasbourg

PF Părinte Patriarh Daniel slujind Sfânta Liturghie la parohia ortodoxă română din Strasbourg

Seara, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit biserica cu hramul Sfinţii Cosma şi Damian a parohiei ortodoxe române din oraşul Mulhouse.

PF Părinte Patriarh Daniel sfințind biserica ortodoxă românească din Mulhouse

PF Părinte Patriarh Daniel sfințind biserica ortodoxă românească din Mulhouse

Marţi, 12 aprilie, Patriarhul României a participat la sesiunea de lucru a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu tema Dimensiunea interreligioasă a dialogului intercultural şi a rostit o alocuţiune în plenul Adunării Parlamentare, prezentând exemplul eparhiilor româneşti din diaspora.

PF Părinte Patriarh Daniel vorbind la Consiliul Europei de la Strasbourg, 12.04.2011

PF Părinte Patriarh Daniel vorbind la Consiliul Europei de la Strasbourg, 12.04.2011

L-am rugat pe invitatul meu, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Potopop al Protopopiatului Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, să ne vorbească mai întâi despre această vizită la care a participat, din perspectiva sa de preot ortodox francez.

Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard vorbind în biserica sa, Sfinții Germain și Cloud, din Louveciennes, lângă Paris

Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard vorbind în biserica sa, Sfinții Germain și Cloud, din Louveciennes, lângă Paris

Urez „La mulți ani !” postului de radio Trinitas al Patriarhiei Române care împlinește astăzi 13 ani de emisie.

Dar mai adaug o aniversare legată de radio, Ortodoxie și diaporă.

În sâmbăta învierii Sfântului Lazăr din aprilie 2001, am lansat în eter prima ediție a emisiunii săptămânale în limba franceză L’Eglise orthodoxe aujourd’hui, Biserica Ortodoxă astăzi, pe undele radioului Enghien din regiunea pariziană.

Învierea Sfântului Lazăr

Învierea Sfântului Lazăr

Astfel, în ajunul Duminicii Intrării Mântuitorului în Ierusalim, această emisiune era o nouă invitație pentru ascultători, în acel an de început de secol și de mileniu, să permită intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în locuințele lor și să-I asculte chemarea spre înviere.

De atunci Biserica Ortodoxă astăzi este prezentă pe undele radiofonice în fiecare săptămână, difuzată de tot mai multe radiouri din Franța și din lume.

La sfârșitul unei săptămâni binecuvântate de vizitele a doi patriarhi ortodocși în Franța, Patriarhul Daniel al României la Strasbourg și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului la Paris, care au subliniat importanța din ce în ce mai mare a Ortodoxiei în această țară, vă voi prezenta pe scurt emisiunea Biserica Ortodoxă astăzi aflată la a zecea aniversare.

Am creat această emisiune la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Am ales titlul Biserica Ortodoxă astăzi pentru a sublinia unitatea și unicitatea Bisericii Ortodoxe, precum și actualitatea sa. Am considerat că termenul „ortodoxia”, titlu al unor cărți teologice și al altor emisiuni de radio și televiziune din Franța, nu este destul de precis din punct de vedere ecleziologic, mai ales într-o țară unde se folosește într-un sens mai larg și unde se vorbește despre Biserici ortodoxe doar la plural.

În 2004 am propus emisiunea conducerii postului catolic de radio Notre Dame din Paris, unde a fost primită cu amabilitate și inters.

Prima emisiune în direct din studioul Radio Notre Dame din Paris

Prima emisiune în direct din studioul Radio Notre Dame din Paris

De atunci, cu binecuvântarea Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța, Biserica Ortodoxă astăzi este prezentă și pe undele Radioului Notre Dame în fiecare duminică la ora 17, difuzată de pe vârful Turnului Eiffel, adresându-se astfel și unui larg public catolic.

Din 2006, emisiunea este disponibilă pe site-ul Internet francez www.orthodoxie.com, în rubrica podcast audio, pentru ascultătorii din întreaga lume.

Biserica Ortodoxă astăzi este preluată din baza de date a Confederației Francofone a Radiourilor Creștine și difuzată săptămânal de mai multe radiouri din Franța și din lumea francofonă.

De anul trecut, este prima emisiune ortodoxă difuzată în Antilele franceze, pe undele radioului catolic Massabielle din Guadaloupe.

De zece ani Biserica Ortodoxă astăzi este singura emisiune ortodoxă din Paris a cărei difuzare este săptămânală, ceea ce îi permite mai bine să țină pasul cu actualitatea religioasă.

Ea este o adevărată vitrină a Ortodoxiei din Franța, în unitatea dar și în diversitatea sa culturală, fiecare dioceză ortodoxă fiind reprezentată prin subiectele, invitații și muzica liturgică din emisiune.

Astfel ea face cunoscută credința creștină ortodoxă și viața Bisericii Ortodoxe din Franța și din Europa Occidentală, reunindu-i pe ortodocșii din diferitele jurisdicții, într-un climat de bună înțelegere interconfesională.

Așadar, această emisiune a devenit o instituție de misiune ortodoxă cu strălucire internațională.

Ca realizator al emisiunii, adeseori menționez spiritualitatea românească în prezentările și interviurile mele. Ceea ce se străduiesc să facă și invitații mei, știind că sunt român.

Printre personalitățile invitate în emisiune voi menționa pe mitropoliții Kallistos Ware din Anglia și George Khodr al Muntelui Liban.

La adormirea întru Domnul a marelui teolog ortodox francez Olivier Clement, Televiziunea Trinitas a difuzat un fragment dintr-una din emisiunile mele în care l-am avut invitat.

Emisiunea în care Părintele Placide Deseille, important duhovnic francez, își prezintă drumul spre credința ortodoxă, care l-a condus și prin România, a fost recent tradusă, transcrisă și publicată pe blogul Român Ortodox în Franța de unde a fost preluată și de site-ul moldovacreștină din Basarabia.

Acestea sunt doar câteva moduri prin care emisiunea mea devine mai acesibilă românilor, nu doar acelor francofoni care o ascultă săptămânal pe site-ul orthodoxie.com.

Astfel, Biserica Ortodoxă astăzi nu mai este doar o cale prin care francezii descoperă Ortodoxia, ci și o posibilitate pentru români de a afla cât de prețuită este credința noastră în Franța și în lume.

Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard vorbind în biserica Sfinții Germain și Cloud

Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard vorbind în biserica Sfinții Germain și Cloud

Părintele Protopop Marc Antoine Costa de Beauregard, invitatul meu preferat, este și astăzi alături de mine.

Cu Părintele Marc Antoine la parohia sa din Louveciennes

Cu Părintele Marc Antoine la parohia sa din Louveciennes

În adevăr, în activitatea radiofonică ortodoxă regăsim o parte din taina sărbătorii de astăzi : Cuvântul intră pe porțile cetății unde unii îl primesc și-l aclamă, iar alții îl resping și-l condamnă.

Fie ca Dumnezeu-Cuvântul Iisus Hristos să ne învrednicească să-i primim cu bucurie cuvântul în Ierusalimul sufletelor noastre.

Cântările liturgice au fost interpretate de corala Madrigal din București.

Ajuns la finalul acestei ediții a Vocii române din lume, realizatorul emisiunii, Bogdan Florin Vlaicu, vă dorește ca Săptămâna Patimilor să vă aducă mult folos duhovnicesc, iar Sfintele Paști să vă umple sufletele de lumina Învierii Mântuitorului Hristos.

Acest articol a fost publicat în Emisiuni și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la 28. Vizită patriarhală în Franța (17.04.2011)

  1. Magda spune:

    Atmosfera Sfintei Sarbatori a zilei aniversare sa vegheze asupra-ti,
    sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna,
    un zambet la fiecare lacrima,
    o binecuvantare la fiecare pas!
    Mantuire, sanatate deplina si tot ce-ti doresti!
    LA MULTI ANI!
    Urez ” La multi ani” postului de radio Biserica Ortodoxa astazi – la 10 ani de emisie.
    Magda Ganea

    • Bogdan Vlaicu spune:

      Mulțumesc mult pentru urări!
      Sfintele Paști cu bucurie în lumina Învierii Mântuitorului!

  2. Magda spune:

    HRISTOS A INVIAT !
    Sa-nvieze si sufletele noastre prin credinta, rugaciune, intelepciune si bunatate!